Ce alege Simona Halep: un titlu de Grand Slam sau numărul 1 WTA?
„Prefer să câștig un Grand Slam decât să fiu numărul 1. Ambele sunt ceva special și nu știu dacă le voi reuși vreodată, dar muncesc foarte mult pentru a mă apropia de acestea”, a afirmat Halep, într-un interviu pentru agenția de presă EFE.
Jucătoarea în vârstă de 25 de ani a spus că și-ar dori să obțină un nou titlu la Madrid – unde consideră că a jucat cel mai bun tenis al carierei – dar a precizat că se așteaptă la un turneu foarte dificil.
„M-ar încânta să câștig din nou turneul de la Madrid, deși știu că nu va fi ușor. Suntem aici cele mai bune din lume, fiecare meci va fi greu, astfel că mă gândesc deocamdată doar la primul tur. M-am simțit extraordinar aici. Am jucat foarte bine în anii trecuți, aș spune chiar că am jucat cel mai bun tenis din carieră aici, la acest turneu. La Madrid mă simt ca acasă. Fiecare turneu este important. În această săptămână voi avea responsabilitatea de a da tot ce pot, de a arăta cel mai bun tenis al meu, de a munci mult și a câștiga meciuri. Nu am jucat multe turnee în ultima perioadă, și nici nu am obținut rezultate mari, însă simt că sunt pregătită să reușesc la Madrid”, a mai spus Halep.
Simona Halep, cap de serie numărul 3 și locul 4 WTA, o va întâlni, în primul tur al turneului de la Madrid, pe jucătoarea cehă Krystina Pliskova, ocupanta locului 58 WTA. În 2016, Halep a câștigat turneul după ce a învins-o, în finală, pe Dominika Cibulkova, din Slovacia.