Prima pagină » Sport » Ce au făcut fetele din naționala de volei U 18 a României înaintea Campionatelor Europene de la Blaj. Ce poartă toate componentele lotului

Ce au făcut fetele din naționala de volei U 18 a României înaintea Campionatelor Europene de la Blaj. Ce poartă toate componentele lotului

Componentele naționalei U18 vor juca în luna iulie, la Blaj, la Campionatele Europene.

Anul acesta, România va fi din nou gazda unui Campionat European de volei. De data aceasta, Federația Română de Volei a primit găzduirea competiției rezervate jucătoarelor sub 18 ani. Chiar dacă e programat abia la vară, la Blaj, fetele noastre au efectuat un avut deja un prim cantonament de pregătire, la București. O acțiune necesară atât pentru sudarea relațiilor de joc, dar și a celor interumane.

Pe lângă amiciția care le leagă, fetele din lot au acum și ceva în plus: lănțișorul prieteniei. Toate poartă un colier special, care speră să le aducă noroc la marea competiție din luna iulie.

Voleibalistele, unite de „lănțișorul prieteniei”

„Colega noastră, Daria, ne-a făcut acest cadou de Crăciun, deoarece am făcut Secret Santa și ne-am dat fiecare cadouri și ăsta e un fel de lanț al prieteniei. E norocos”, a spus Carla Pârv, voleibalistă naționala U18.

„Am un lanț cu toate fetele, a fost un cadou pe care l-am făcut de Crăciun și sper să ne poarte noroc. Am niște superstiții, dar n-o să le zic, pentru că după nu mai funcționează”, a completat-o colega Maria Știrbu, căpitanul naționalei U18.

Legăturile dintre fete se realizează și prin diferitele jocuri de societate pe care le joacă în timpul liber. Ele își petrec timpul liber mereu împreună, iar acest lucru le ajută să sudeze echipa. „Mai nou, acum în pregătire am descoperit un joc care îmi place foarte mult, Activity. Este un joc pe echipe, care necesită și mimă și desenat și vorbit și ne distrăm foarte mult și așa mai închegăm atmosfera între noi”, a mai spus Maria.

Federația Română de Volei organizează la Blaj Campionatul European U18

Acest cantonament a fost prima revedere a fetelor după aproape cinci luni, de când au jucat împreună la turneul final al Campionatului European sub 17 ani, din vara trecută. Ele nu și-au ascuns bucuria pentru că au fost din nou împreună. Și Crăciunul a fost special, pentru că l-au petrecut ca o echipă.

Cred că pentru că ne vedem destul de rar, când avem meciuri sau suntem în pregătire, avem o echipă foarte frumoasă, ne înțelegem foarte bine și cred că asta ajută foarte mult la atmosfera pe care o avem în timpul antrenamentelor – Maria Știrbu, căpitanul naționalei U18.

Fetele abia așteaptă să joace pentru prima dată în fața propriilor fani, a părinților și a rudelor la un turneu final de Campionat European. Multe dintre ele vor fi la a treia participare consecutivă la o asemenea competiție, însă nimic nu se va compara, spun ele, cu emoțile pe care le vor trăi în vară. „Sincer, a fost o bucurie foarte mare, mereu mi-am dorit să jucăm acasă, să avem cu noi publicul și cred că o să avem o prestație foarte bună. Dacă stau să mă gândesc, chiar am avut emoții la primul meu Campionat European. Este o emoție foarte greu de descris, este ceva foarte frumos”, a declarat Maria.

Căpitanul naționalei noastre se află abia la începutul carierei, dar are visuri mari: „Visul meu e să ajung la o echipă de top, poate în campionatul din Turcia, poate din Italia. Ceea ce îmi doresc sigur e că vreau să ajungem cât mai sus cu lotul național ca să facem performanță pentru România”.

Carla Pârv ar vrea să joace alături de Brad Pitt

Fetele noastre nu sunt doar foarte talentate la volei, dar ar putea deveni oricând fotomodele. Ele recunosc că nu ar refuza eventualele oferte.

„Aș accepta să fiu fotomodel. Pentru că sunt înaltă, slabă și asta se caută. Îmi plac mult tocurile, dar nu prea le port. Am 1,84 m și sunt cea mai înaltă din clasă”, a afirmat Carla Pârv, iar Maria a anunțat: „Încă nu am primit oferte, dar poate pe viitor, cine știe. Chiar îmi place să pozez, îmi place să postez, social-media, lucrez pe partea asta și poate pe viitor… Port și tocuri de maximum 7 centimetri”.

Carla Pârv a ajuns la volei după a renunțat la baschet și mai are un vis ascuns: să joace într-un film alături de Brad Pitt: „Înainte am făcut baschet la CSS Bega, dar, de la 7 ani, am iubit voleiul. În timpul liber mă uit la filme. Îmi plac filmele de dragoste. Mi-ar plăcea să joc alături de Brad Pitt”.

Chiar dacă poartă numele de familie al celei mai mari voleibaliste a României, Cristina Pârv, Carla spune că nu este nici un grad de rudenie între ea și fosta mare jucătoare. Culmea este că ea poartă pe tricou numărul purtat de Cristina Pârv. „11 e numărul norocos. Ziua mea e pe 11 martie și a fost tot timpul norocos. Nu sunt rudă cu Cristina Pârv, e doar o coincidență de nume”, a anunțat Carla Pârv.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele