Ce au făcut ROMÂNCELE în primul tur la US Open? Rezultatele după primele două zile
Patricia Ţig, locul 700 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Alături de ea în trul secund va mai juca Sorana Cîrstea.
Ţig a trecut de Rebecca Marino (Canada, 104 WTA), scor 7-6 (8/6), 7-6 (7/1).
Patricia Ţig şi-a asigurat un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula (29 ani), numărul trei mondial.
Ce au făcut ROMÂNCELE în primul tur la US Open? Rezultatele după primele două zile
Irina Begu, locul 40 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur la US Open, ultimul Grand Dlam al anului.
Begu a fost învinsă de germana Tamara Korpatsch (locul 77 WTA), scor 6-3, 6-2.
Și Ana Bogdan a pierdut cu Sofia Kenin, 6-7, 4-6, în timp ce Gabriela Ruse n-a avut șanse în fața Karolinei Pliskova
Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie 30, s-a calificat, marţi dimineaţă, în turul doi la US Open.
Cîrstea a trecut în runda inaugurală de jucătoarea americană Kayla Day (91 WTA), scor 6-2, 6-3, după un meci care a durat o oră şi 15 minute.