Ce face un sponsor din România ca să aducă suporterii la meciuri
Directorul de marketing sportiv Alexandrion Grup, Valentin Popescu, apreciză că sportul este un domeniu cu care românii se mândresc în continuare.
„Tocmai din acest motiv, compania Alexandrion Grup a ales să sprijine sportul, care este un pilon de bază al societătii românești. Astfel, suntem alături de echipele de handbal U Alexandrion Cluj (fete) și Steaua Alexandrion București (băieți) și de grupările de fotbal Petrolul Ploiești, CSMS Iași, CS Universitatea Craiova sau Dinamo București.
Relația noastră cu fotbalul și susținerea pe care am arătat-o se derulează de peste 20 de ani, fiind sponsori la Steaua București doi ani de zile, în perioada domnului Păunescu, până să vină Gigi Becali, iar timp de trei ani ne-am implicat financiar și la Unirea Urziceni, formație care a cucerit titlul de campioană, dar si la Concordia Chiajna.
Apoi, de-a lungul timpului, pe lângă handbal și alte discipline sportive am susținut sportul românesc de performață la trei olimpiade – edițiile din Londra, Beijing și Atena. Suntem aproape de aceste grupări sportive și dorim să fim aproape de acele echipe care, ca și noi, cred în performanță, în rezultate durabile și în depunerea unor eforturi susținute pentru atingerea excelenței. Vom fi alături de toți sportivii care își fac munca cu pasiune și care își doresc să fie cei mai buni. Suntem alături de suporteri prin toate acțiunile de marketing pe care le derulăm, suntem alături de tot ceea ce înseamnă mișcare sportivă”.
Una dintre cele mai interesante acțiuni de susținere a mișcării sportive, adresate suporterilor români, este cea inițiată de Alexandrion Grup Romania, sub sloganul „Alexandrion-Esenta de campion!”. Compania promovează de 17 ani un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare. „O astfel de acțiune, care deja a început să fie implementată si are mare succes, constă în oferirea de mingi de fotbal suporterilor prezenți la cele mai importante meciuri din Liga I, dar si mingi de handbal oferite la meciurile din ligile naționale de handbal masculin si feminin. Aceste mingi au fost create după un concept personalizat, care transmite angajamentul și implicarea companiei în încurajarea unui stil de viață din care sportul să nu lipsească. Atunci când primesc aceste mingi, suporterii primesc și un mesaj foarte important, anume că sportul nu trebuie să lipsească din viața noastră. Un suporter care primește în dar o minge, fie de fotbal, fie de handbal, atrage la rândul lui către mișcare numeroși alți oameni, de aceea Alexandrion Grup face aceste daruri oamenilor, pentru a le retrezi bucuria jocului. Totodată, compania oferă, lunar, peste 4.000 de bilete gratuite pentru suporterii echipelor sponsorizate. Prin astfel de inițiative dorim să aducem românii din nou aproape de sport”, a declarat Valentin Popescu, director marketing sportiv în cadrul Alexandrion Grup România.