Ce făcea generația de aur din handbal și nu se face acum. Cezar Drăgăniță: ”Noul sistem e DM – DE-A MOACA”. Mesaj pentru FRH: ”Să scape de trepăduși!”
Performanța a devenit din ce în ce mai rară în România, în mai toate domeniile și mai ales în sport. Niciodată nu este, însă, târziu să extragi din experiența fostelor glorii, cărora nu le-a fost atins nici azi palmaresul medaliilor, lecții care să reconfigureze modul de gândire al celor care vor să ajungă mari campioni, oricât de multe sunt obstacolele vieții și indiferent cât de mare ar fi sacrificiul pentru a ajunge printre cei mai buni.
Într-un interviu pentru Gândul Exclusiv, Cezar Drăgăniță, una dintre stelele constelației de aur a handbalului românesc, a vorbit fără perdea despre viața sa, care a fost ca o mixtură dulce-amară, despre acea magie a handbalului care a rămas istorie, încă neegalată, despre greutățile sportivilor din perioada de dinainte de 1989, despre familie și forța care l-a ajutat să-și crească cei doi băieți după ce soția sa s-a stins din viață, despre constrângeri și bariere impuse de fostul regim, dar și despre sistemul de supravețuire în lumea afacerilor postdecembriste.
Marele handbalist Cezar Drăgăniță dezvăluie ce a găsit în dosarele SECURITĂȚII.
Cauzele regresului din handbal și povești picante din semicerc
Cât au câștigat campionii europeni și cum a picat afacerea cu cherestea
Întrebat cât de bine plătiți au fost ei, eroii generației de aur a handbalului masculin, Cezar Drăgăniță a subliniat faptul că financiar nu au făcut avere, dar au existat alte avantaje.
Am ieșit campioni europeni (n.r. – în 1977, CSA Steaua, la care activa în echipă Cezar Drăgăniță, a cucerit, pentru a doua oară în istoria clubului, Cupa Campionilor Europeni) și am primit 7.500 de lei impozabili, când o Dacie costa 80.000, adică ce să spun… În schimb, aveam alte avantaje, aveam granița deschisă, vamă și aduceai tot felul, bișniță”, a dezvăluit fostul handbalist al generației de aur.
Cât despre afacerile deschise după 1990, Cezar Drăgăniță spune că a avut și el una, cu cherestea, însă nu a mers așa cum s-ar fi așteptat. Motivul?
Pentru că trebuie să furi foarte mult. Adică mergea bine cu străinii, că ăla fura cât fura și fugea, pleca la el. Eu, dacă furam, trebuia să rămân aici, unde să mă duc, că nu se mai putea. Deci erau atât de strânse și constrânse, și concentrate afacerile cu lemn, încât cinstit nu se mai putea lucra. Și atunci m-am oprit pur și simplu, și gata!
Era foarte proastă organizarea, s-au dărâmat, au căzut pădurile din Covasna când a fost prăpădul ăla. Deci n-aveai voie să exploatezi decât șapte metri cubi și lemnul se strica, se albăstrise, pe urmă se înroșise, s-a ales praful de el. N-aveai voie, deși aveam licență, 750.000 metri cubi la export.
Așa făcea (n.r. – străinul care făcea afaceri în România cu cherestea), schimba firmele, trăgea pe aia cât trăgea, apoi o desființa. Pleca la el în țară și apărea cu altă firmă. Adică avea posibilitatea să dispară și să lase frauda. Eu știu dacă era chiar fraudă? Era mare problemă cu licența de export, au făcut un tam-tam și prin ziare …Dar dacă e să-i la bani mărunți, niciodată România nu a exportat câtă licență de export avea”, a explicat handbalistul din generația de aur.
“Nu prea aveai cum să birui pe toată lumea decât prin sport”
Fostul mare handbalist a rămas văduv când cei doi băieți ai lui aveau 11 ani și respectiv 6 ani. I-a crescut ca să fie învingători și chiar dacă nu au ales drumul performanței sportive, au propriile lor realizări. Ambii băieți sunt doctori și Cezar Drăgăniță se mândrește cu ei. Andrei este chirurg ortoped, Alexandru este cardiolog. Greutățile prin care a trecut nu au șters, însă, amintirile frumoase pe care le păstrează din copilăria lor.
“Eu i-am îndrumat către sport, că vrea să facă handbal sau fotbal, sau ce vrea să facă. Niciodată nu o să spun: «Fă asta că vreau eu!». (…) Andrei, de exemplu, chirurgul ortoped, a fost o poveste cu Moș Crăciun. Avea trei ani, venisem din Belgia și mă întreabă: «Moș Crăciun aduce cadouri pentru toți copiii din lume?» Păi, zic, așa aduce! «Pentru toți copiii din România, da? Și ăia din Belgia? Dar ce pensie are Moș Crăciun?» Și zic: pensia de Moș Crăciun are un fond financiar, dar colaborează foarte mult și în permanență cu părinții, și în funcție de comportamentul copiilor… vin și părinții cu cota-parte, câteodată mai mult, câteodată mai puțin. Așa că și cadourile se reflectă în suma de bani. Și a zis că el vrea lego cu pirați și cadou pătrat. Asta cu cadou pătrat cum e? Cadou pătrat văzuse în filmele de Crăciun. Am băgat cadourile în «cadou pătrat» și am rezolvat.
Ăsta micu’ a cochetat cu sportul, apoi s-a sucit și gata. Sportul are și părți bune, și părți rele, dar la vârsta lor este foarte important. Exact în perioada cea mai dificilă au o preocupare, au un program pe care să-l respecte, iar pentru mine a fost mană cerească, pentru că puteam să mă mai ocup și de alte lucruri și făceam și cu ei, îi creșteam și în maniera asta, în mentalitatea de a face întotdeauna în așa fel încât să fie cel mai bun.
Cu performanța e mai greu. De ce se adună 120.000 de nebuni pe un stadion ca să aplaude 11 inși și nu invers? Partea bună a perioadei respective a fost sportul, că nu prea aveai cum să birui pe toată lumea decât prin sport!”, a povestit Cezar Drăgăniță.
Problemele la zi cu finanțatorii din handbal. “Se băga viceprimarul”
Marele handbalist al generației de aur a dezvăluit, la Gândul Exclusiv, că a avut satisfacții și ca antrenor, nu doar ca jucător, dar a abandonat antrenoratul din cauza finanțatorilor:
„Din cauza mentalității noului val și a comportamentului finanțatorilor, m-am dat de-o parte. «E simplu, domnule: Eu am banii, eu hotărăsc! Eu am banii, eu decid!» Eu nu l-am văzut niciodată pe Abramovici sărind peste Mourinho… În Belgia, cu bani puțini poți să faci performanță.
Am mai făcut (performanță – n.r.) la CSM, eram în primii trei, cu fondul cel mai mic financiar dintre toate echipele de handbal. Se băga viceprimarul. Păi știi tu câte roți are sportul, cum se învârte el?”
Performanța înseamnă sacrificii. Problemele de sănătate ale lui Cezar Drăgăniță
Întrebat dacă performanța presupune și probleme de sănătate mai târziu, marele handbalist a recunoscut că în ultima perioadă s-a confruntat cu mai multe afecțiuni:
“Eu am avut probleme cu spatele și trebuia să-mi pună o placă pe trei vertebre. Și ce zic: «Băieți, dacă-mi puneți placă, puneți-o pe aia cu Magdalena, draga mea». Eu acum mă duc până jos fără niciun fel de problemă cu spatele… Eu am tras de picior până nu s-a mai putut, până am rămas așa, mai… Mâna stângă s-a rupt la tenis de picior. Materialul prost”.
Antrenamente la întrecere cu tramvaiul. “Voiam să fiu titular și cel mai bun”
Discuția despre cum se prezintă sportul românesc la ora actuală l-a provocat pe Cezar Drăgăniță, care și-a amintit cum a ajuns el să joace handbal.
“Să-l amintesc pe profesorul Alexandrescu, care de la bun început m-a luat de la școală și mi-a pus coțofana în mână. Când am ajuns la Steaua, pe la 17 ani – eu m-am apucat de handbal pe la vreo 13-14 ani – eram doldora de teorie. Știam exact ce trebuie să facă extrema, știam mult mai mult decât știu seniorii din ziua de azi. Deci, când am ajuns la Steaua, eu știam tot ce trebuie să fac… bine, la alte viteze. Noi făceam antrenament o oră și jumate, la Steaua am ajuns direct în două ore și jumate. Dintr-o dată era cu totul altceva.
Fugeam cu tramvaiul noaptea, cu taică-miu, se suia în tramvai și mă alerga. Și de acolo fugeam pe jos, că voiam să fiu foarte bun, voiam să fiu titular și cel mai bun”, a povestit marele handbalist din generația de aur cum și-a început cariera sportivă.
„Sar pe două picioare, parcă-s berze!”
Cezar Drăgăniță consideră că actualei generații de sportivi de performanță nu îi lipsește voința, ci știința și din această cauză handbalul a ajuns la stadiul de mediocritate în care se află la acest moment.
“Deci nu îi mai învață nimeni. Eu mă uit la handbalul ăsta mediocru, vorbesc despre extremă: o învăluire nu mai e depășire, nu e apariție în centru, blocaj la interior nu e, a doua învăluire nu e. Nici nu se pune problema, nici nu există așa ceva.
Întreabă un pivot acum care este pasul doi al pivotului, teoretic. Habar n-are, pentru că sar pe două picioare, parcă-s berze, deci n-au nimic. Lipsă de coordonare, sare pe un piciorul sau mâna și pe urmă aruncă la poartă. Iar acum arbitrajul permite așa ceva, că altfel își rupe spatele dacă îl pui să se întoarcă.
Când făceam pregătire specială, cum să te sucești, cum să cazi, să fii cu brațul jos…De unde? Astea sunt probleme tehnice fără de care nu se poate. Este foarte ușor să marchezi un gol, dar este extrem de greu să-l înveți pe altul să o facă. Cel mai ușor este să dai gol pe contraatac, în patru secunde ai dat golul. Sunt multe lucruri pe care, dacă nu le știi, nu poți să ai momente tactice”, a explicat mare hanbalist din generația de aur.
“Arbitrajul, la ora actuală, decide campionatul”
Întrebat ce ar face dacă i s-ar da astăzi pe mână Federația Română de Handbal, ce soluții ar avea, ce ar schimba, Cezar Drăgăniță a spus:
În primul rând, trebuie să scape de pupincuriști și de trepăduși. Deci ăsta e primul lucru.
Ți-a venit acum președintele? Care, ce? Primul lucru pe care l-a făcut: a mărit baremul la arbitri. Aia era prima condiție ca handbalul să crească valoric, să mărești baremul la arbitri, când tot handbalul și așa-i vai de mama lui din punct de vedere financiar? Păi, bă, dacă ăia suferă, trebuie să sufere toată lumea, nu? Iar arbitrul este ultimul. Arbitrajul la ora actuală decide campionatul și asta e adevărul, ce să mai…”.
Singurul meci „aranjat”
În fotbal, se știe că au existat aranjamente de-a lungul timpului, cu grămada. În handbal existau aranjamente? Cezar Drăgăniță a admis, cu sinceritate, că nu știe, în toată cariera lui, decât de un singur „aranjament”.
“Noi am aranjat, cât am jucat eu handbal, un singur joc, în care ne-au rugat să-i batem la mai puțin de cinci goluri, să nu-i batem la mai mult de cinci goluri. Deci ăsta a fost singurul aranjament. A fost o situație mai complicată și ăsta a fost singurul aranjament.
Să dăm noi meciul, să pierdem un meci? Niciodată așa ceva. Nu există!”, a mărturisit marele handbalist din generația de aur.
“Toate golurile se iau prin centru, pe acolo este bulevardul Republicii, așa treci”
Cezar Drăgăniță are acasă toate medalile, dar nu le-a pus într-un loc anume, la vedere. Sunt păstrate de-a valma, dar amintirile sale rămân nealterate de praful vremurilor. Privind înapoi cu bucurie, vede acum cu ușoară mânie ce se întâmplă în handbalul românesc actual.
“Eu mă uitam la ei, la jucători, nu sunt învățați să arunce, să se miște în apărare. Uitându-mă în ultima perioadă la handbal, am învățat un nou sistem de apărare în tot handbalul mondial.
În România e cel mai rău. Deci era șase-linie, cinci plus unu, om la om, iar noul sistem este sistemul DM, adică „De-a moaca”. După ce că tot handbalul se joacă în patru, deci inter-centru, inter-pivot și așa mai departe, extremele nu există, toate golurile se iau prin centru. Deci 90% învârt prin centru, pe acolo este bulevardul Republicii, așa să treci.
Înainte vreme, era un sistem care era foarte bine pus la punct. Vrei să arunci la poartă, trebuia să ai braț, s-o dai de pe unghiuri. Prin centru? Acolo era plantație de pumni. Îți luai și în stânga, și în dreapta, nu neapărat efectiv. Dacă numai când punea mâna pe tine, pleca cu tricou, cu haine….
Am găsit la un moment dat Olimpiada de la Moscov. Meciul cu rușii, repriza a doua, demonstrație de apărare. Am stat în cantonament, pregătire centralizată 13 luni, două antrenamente pe zi, două-trei ore. Și unde m-am antrenat atâta amar de vreme, pentru că noi în sistemul ăsta am funcționat, numai că ăia aruncau de pe la 13 metri și le puneau la vinclu. Mi-au luat picioarele foc. Am stat în cadă până la 6 dimineața și rușii au dat patru goluri. Dominau handbalul în perioada aia, au marcat patru goluri într-o repriză. 15-9 la pauză, 22-19, finalul jocului. Deci pentru asta trebuie să ai voință, dar voință fără putirință nu prea merge!”, a mai spus Cezar Drăgăniță.
CITEȘTE ȘI: