Ce pasiune are un multiplu MEDALIAT cu aur! „Nu o să spun secretul”

Publicat: 18 11. 2024, 16:04
Actualizat: 18 11. 2024, 16:05

De patru ori medaliat cu aur la Naționalele de înot în bazin scurt, Denis Popescu are o pasiune specială.

Câștigător a patru medalii de aur și două de argint la Naționalele de înot în bazin scurt, Denis Popescu este unul dintre cei care ne vor reprezenta, în decembrie, la Mondialele de la Budapesta în bazin de 25 de metri. El are o pasiune specială: parfumurile.

Descoperită în urmă cu câțiva ani, iubirea lui Denis pentru parfumuri s-a dezvoltat continuu. Acum a ajuns la peste 30 de sticluțe, iar de Crăciun se vor mai adăuga altele în colecție.

Ce pasiune are multiplul medaliat cu aur

„Am o pasiune extraordinară la parfumuri. Am peste 30 de parfumuri. Tot spun că nu-mi mai cumpăr, nu-mi mai iau nimic, dar nu, nici o șansă. Acum, de Black Friday nu m-am putut abține, mi-am luat două, după naționale cred că mai merg și îmi iau alte câteva. De Crăciun am trei parfumuri noi pe listă”, a spus Denis Popescu, component al lotului național de înot.

După cum recunoaște, sportivul se parfumează și înainte să vină la bazin, chiar dacă știe că intră apoi în apă: „Îmi plac parfumurile dulci. Nu o să spun secretul, că nu vreau să-mi dau parfumul preferat, dar cele dulci îmi plac. De fiecare dată, înainte să vin la concurs, m-am dat. Până acum nu am un parfum norocos. Acum poate devine acesta pe care l-am folosit acum”.

Pasiunea lui a devenit deja legendară printre prieteni și coechipieri, astfel că nu de puține ori devine consultant atunci când un coleg vrea să-și cumpere ceva nou: „Am mai fost căutat și sunat de colegi de câteva ori, dacă parfumul ăsta e bun, să-l iei, să nu”.

La Campionatul Național de înot în bazin scurt care a avut loc în bazinul olimpic de la Otopeni, Denis Popescu a fost unul dintre eroii competiției. A stabilit și un nou record național la 50 m fluture, cucerind, în total, 6 medalii: patru medalii de aur și două de argint.

Și-a făcut baremul de Mondiale

Disputate în perioada 14-17 noiembrie, la Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni, Campionatele Naționale de înot în bazin scurt au fost un real succes. S-au stabilit multe recorduri naționale și mai mulți sportivi și-au îndeplinit baremurile de calificare la Campionatul Mondial de la Budapesta (10-15 decembrie).

La această competiție, Denis Popescu, legitimat la clubul Olimpia București, a cucerit șase medalii: 4 în probele individuale (50 m fluture, 100 m fluture, 50 m spate și 100 m spate) și două de argint, la ștafetele de 4×50 m liber și 4×50 m mixt. De asemenea, el a stabilit un nou record național în proba de 50 m fluture.

FOTO: FRNPM/Facebook