Ce s-a întâmplat cu Simone Tempestini la etapa europeană din Țara Galilor

Publicat: 02 09. 2024, 17:25

Campionul național de raliuri, Simone Tempestini, a fost nevoit să abandoneze în etapa europeană din Țara Galilor, la primul său raliu sub echipa MRF, după ce o suspensie de la mașina de curse a cedat tocmai într-un moment în care se lupta la locul 2 în clasamentul general.

Clujeanul a semnat chiar în săptămâna cursei acordul cu cei de la MRF Tyres Team, apoi a urcat în avion și a făcut primele sale teste cu modelul Volkswagen Polo GTI R5, cu care nu mai avusese legătură până atunci.

Ce s-a întâmplat cu Simone Tempestini la etapa europeană din Țara Galilor

Cu o mașină nouă, un alt tip de cauciucuri și un traseu diferit, Tempestini s-a acomodat rapid după numai câțiva kilometri de teste. Încă de pe primele probe speciale, românul a impresionat, iar pe proba specială cu numărul 5 a urcat până pe locul 3.

Pentru pilotul de la Napoca Rally Academy a urmat apoi o cursă de urmărire a primilor doi clasați, Paddyon Hayden și Chris Ingram, de al doilea apropiindu-se după a șaptea probă la numai 3 secunde.

Abandonul a venit în timpul probei cu numărul 8, într-un moment în care se afla în Top 3 timpi, când suspensia a cedat, astfel că echipajul românesc s-a văzut nevoit să oprească.

A fost prima cursă pentru Tempestini la MRF Tyres Team, echipa campioană a ultimelor două sezoane în Campionatul European de Raliuri. Românul a fost adus pentru a-i ajuta pe aceștia să cucerească al treilea titlu consecutiv, acordul fiind semnat și pentru etapa finală din Polonia.

Până la raliul din Polonia, clujeanul va fi prezent pe 21-22 septembrie la Brașov, acolo unde doar trebuie să ia startul, conform regulamentului, pentru a-și asigura oficial al nouălea titlu de campion național absolut, un record pentru țara noastră, depășindu-l astfel pe Titi Aur