Ce se întâmplă când pompierii și polițiștii din New York joacă hochei. VIDEO
Un meci de hochei pe gheață disputat între două echipe formate din polițiști, respectiv pompieri din New York a fost întrerupt brusc după ce aceștia s-au luat la bătaie.
În ciuda eforturilor arbitrului de a opri incidentul, membrii echipelor rivale nu s-au lăsat calmați, și au continuat să se lovească cu pumnii și chiar cu crosele, relatează NY Post.
Totuși, niciunul dintre jucători nu a fost rănit serios. Unii dintre ei au fost însă penalizați și scoși de pe gheață.
Incidentul a făcut ca meciul să fie prelungit cu 25 de minute.