Prima pagină » Sport » Ce sumă ar fi cerut Daniel Prodan ca să plece de la FRF

Ce sumă ar fi cerut Daniel Prodan ca să plece de la FRF

Ce sumă ar fi cerut Daniel Prodan ca să plece de la FRF
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că directorul sportiv al loturilor de juniori Daniel Prodan a avut un comportament defăimător la adresa federației și va fi dat afară, însă nu i se vor plăti compensațiile de 100.000 de euro pe care le-a solicitat.

„Demiterea lui se va efectua după ce vom avea certitudinea că vom respecta toate procedurile pentru a nu întâmpina alte probleme. Domnul Prodan nu va mai continua la federație, l-am anunțat astăzi. Iar dânsul a cerut 100.000 de euro. Pentru ce a cerut? Nu știu, dar federația nu va plăti în mandatul meu aceste sume de bani doar ca să nu îi mai văd la ochi pe anumiți oameni”, a spus Burleanu.

Șeful de la Casa Fotbalului a afirmat că nu înțelege atacul defăimător al lui Prodan la adresa actualei conduceri a FRF, care nu i-a reproșat acestuia nimic.

„Chiar nu am înțeles de ce dânsul a declanșat acest război cu actuala conducere a federației. Absolut nimeni nu îi reproșase absolut nimic în această perioadă de timp. Dar, din punctul meu de vedere, este absolut inacceptabil să se lucreze cu o persoană care are un comportament defăimător, care aduce prejudicii de imagine federației și care încearcă să provoace nu știu ce revoltă. Ceea ce este și mai dezamăgitor este că domnul Prodan a compromis atmosfera preferând să dea curs propriilor frustrări. Ceea ce este un semnal clar că între viziunea dânsului și viziunea mea se întide o întreagă Siberie”, a declarat Burleanu.

El a menționat că a oprit o investiție „inutilă” a FRF într-o sală de sport, finanțată din programul HatTrick al UEFA, bani pe care Prodan susține că i-a atras personal în România.

„Domnul Daniel Prodan se ocupa de programul HatTrick, fiind membru într-una dintre comisiile UEFA. Așa că vreau să îi comunic faptul că fondurile pe care se laudă că le-a adus României se cuveneau de drept FRF pe actualul ciclu financiar. El a susținut că banii din programul HatTrick al UEFA s-au dus în salarii și că e meritul lui. Dacă nu înțelegi că din punct de vedere instituțional nu poți ca bani asumați pentru implementarea unui proiect să îi muți în zona de salarii înseamnă că pur și simplu ai eșuat din punct de vedere administrativ. De aceea consider că declarația sa a fost una tendențioasă. Așadar, banii la care face referire domnul Prodan au fost direcționați pentru construirea unei săli de sport la Mogoșoaia. Este o sumă care se apropie de 1 milion de euro. Dar este o investiție pe care eu am considerat-o inutilă, astfel că am și oprit-o. Iar aceste fonduri vor pleca spre primele centre regionale de excelență pe care le vom implementa în perioada următoare. Mai mult, la Otopeni avem o sală de sport modernă, prin urmare nu am înțeles de ce FRF trebuie să investească această sumă de bani într-o sală la Mogoșoaia”, a adăugat președintele FRF.

Și secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, a cerut compensații financiare – salariul său pe trei ani – pentru a pleca din federație, a adăugat Burleanu.

„Nu mă aștept la procese din partea domnului Prodan sau Kassai. Cred că avem suficiente elemente care să îi determine să accepte de bunăvoie să nu se mai întoarcă la federație. Indirect am înțeles că și domnul Kassai a cerut salariile pe trei ani, deși mai are doi ani până la pensie. Asta ca să înțelegeți modul rudimentar și defectuos în care s-a lucrat. Deci pe oamenii aceștia îi interesează doar buzunarele lor, nicidecum dezvoltarea fotbalului”, a precizat Răzvan Burleanu, care îi ceruse demisia lui Kassai imediat după ce a devenit președinte al FRF, la 5 martie..

Conform site-ului prosport.ro, care citează surse federale, directorul sportiv Daniel Prodan a intrat în conflict cu noua conducere a FRF după prima zi a a deplasării echipei naționale Under 17 în Scoția, acolo unde aceasta a participat la Turneul de Elită, iar Prodan a îndeplinit rolul de șef al delegației. Acesta susține că oficialii FRF au uitat de diurnele juniorilor, pe care ulterior le-a achitat din banii săi. De partea cealaltă, noua conducere a federației afirmă că Daniel Prodan ar fi ridicat 1.200 de euro pentru diurne cu cinci zile înainte de plecarea în Scoția, și că a regizat momentul din cantonament pentru a-i pune pe Răzvan Burleanu și staful său într-o lumină nefavorabilă.

Autor

Citește și