Bogdan Rath este unul dintre cei mai carismatici antrenori din sportul românesc. De numele lui se leagă calificarea istorică a echipei noastre de polo la Jocurile Olimpice de la Paris, acolo unde a revenit după 12 ani de absență. Tehnicianul și-ar fi dorit să facă ciclism și recunoaște că este fascinat de piloții din Formula 1.
Ajuns la vârsta de 52 de ani, Bogdan Rath a fost unul dintre cei mai importanți jucători din lume în urmă cu două decenii. Tocmai de aceea, Italia, care era și atunci, ca și acum, una dintre forțele poloului mondial, a făcut totul pentru a-i acorda cetățenia și a-l putea avea în națională.
În cei 20 de ani jucați în Serie A, dar și în naționala peninsulară, Bogdan s-a ales cu o mulțime de superstiții.
„Am o grămadă. Le am, mai ales că a fost și școala napoletană, care se adaugă. Am văzut că funcționează. Alea care funcționează le-am ținut cu sfințenie. E foarte greu să schimbi slipul, foarte greu schimbi locul, sunt multe”, a spus Bogdan Rath, selecționerul naționalei de polo a României.
După 10 ani în care a jucat pentru România, la vârsta de 28 de ani, căsătorit cu o italiancă și jucător la campioana din Serie A, Bogdan Rath a primit oferta de a evolua pentru naționala Italiei: „Am început să joc în campionatul italian după Jocurile Olimpice de la Atlanta, din 1996. După care m-am căsătorit cu prima mea soție, care era și ea poloistă, și-n urma căsătoriei am dobândit cetățenia și ulterior am fost chemat la națională. Eu activam acolo, locuiam acolo, deci îmi schimbasem viața, eram total în Italia. Mi s-a oferit această posibilitate am mers cu ei și a fost bine. Am fost onorat când mi s-a propus. Eu aveam 28 de ani, nu eram foarte tânăr, jucasem 9-10 ani în naționala României. Am fost măgulit de cerere. Jucam la un club, care dacă era nu cel mai puternic din lume, era sigur între primele 3, și am fost foarte fericit să fac parte din echipa lor”.
A acceptat naționala Italiei, iar debutul a fost unul extrem de emoționant, pentru că a fost contra României: „A fost o foarte mare emoție. Chiar dacă am înscris alte goluri, am ratat penalty. Era o emoție foarte mare, era imnul nostru, imnul lor, erau băieți cu care jucasem foarte mulți ani acum în fața mea, ca adversari. Am fredonat amândouă imnurile”.
Mi-a rămas o amărăciune că nu am reușit să câștig un aur, chiar dacă noi am avut în față o generație a Ungariei, unică pe plan mondial, care a câștigat 3 titluri consecutive la Jocurile Olimpice. Erau niște marțieni. Am satisfacția că i-am pus în mare dificultate la Campionatul Mondial, unde au câștigat la reprize suplimentare, dar și la Cupa Mondială. De asemenea, am reușit să-i eliminăm acasă la ei, la European. Acolo am avut și unicul atac să-i spunem rasist, deși nu a fost rasist: m-a întrebat cineva, un coleg maghiar, dacă eu ca român nu mă simt inferior. Nu m-am simțit deloc inferior, ba chiar le-am dat golul victoriei – Bogdan Rath, selecționerul naționalei de polo a României
Cât a jucat în Italia, a avut prilejul de a asista și la cursa de Formula 1 de la Monte Carlo. „Am fost la Formula 1 invitat de niște prieteni chiar la Monte Carlo, la o terasă foarte importantă. Pot să spun că a fost nemaipomenit, cu toate că mai palpitante sunt probele și ce se întâmplă înainte. Îmi plăceau mult ca sportivi, că sunt sportivi în toată regula. Acolo îți pui viața în pericol în fiecare secundă. Nu e de glumă. Trebuie să avem mare respect pentru acești sportivi”, a mai spus Bogdan Rath.
Inițial îmi plăcea ciclismul. Au fost niște antrenori care mi-au spus nu poți să te duci la atletism sau la ciclism, că tu ești stângaci, ți-a dat Dumnezeu o calitate mare și i-am ascultat – Bogdan Rath, selecționerul naționalei de polo a României
Bogdan Rath a fost unul dintre cei mai importanți poloiști români ai ultimilor trei decenii. El s-a născut la 28 iunie 1972, la București și s-a format ca junior la CSS 1 București. A debutat în campionatul de seniori, la vârsta de 17 ani, în 1989, la Sportul Studențesc. A ajuns apoi la Steaua, cu care a cucerit 5 titluri de campion național și două Cupe ale României în perioada 1991 – 1996.
În 1996 s-a transferat în prima divizie italiană, la Paguros Catania, la care a jucat până în 1998. A trecut apoi la cea mai puternică formație din acea perioadă, Posillipo Napoli, la care a evoluat până în 2003 și cu care a cucerit cele mai importante trofee: de două ori titlul în Italia (2000 și 2001), Cupa Cupelor în 2003, fiind de două ori finalist în Euroligă, în 1999 și 2002. În 1999 și în 2000 a fost selecționat în echipa mondială All Star.
În 2004 și 2005 a jucat la Savona, cu care a devenit, în 2005, campion național, cucerind, în același an, și Cupa LEN și jucând finala Supercupei Europei.
În 2006 s-a transferat la Leonessa Brescia, formație la care a jucat până în 2011, devenind de două ori vicecampion al Italiei (2008 și 2010) și cucerind Supercupa Europei în 2006. Și-a încheiat cariera în 2012, la vârsta de 40 de ani, jucând sezonul de adio la formația Ortigia Siracusa.
În total a evoluat 16 ani în prima ligă italiană. Imediat după retragere a antrenat echipe de copii și juniori, iar după doi ani a debutat pe banca tehnică a unei formații de seniori.
În ceea ce privește activitatea la echipa națională, Bogdan Rath a jucat întâi pentru România, după care a devenit titular într-una dintre cele mai puternice naționale din lume, Italia. Cu tricolorii noștri a terminat pe locul 4 la Campionatele Europene de la Sheffield, din 1993. Apoi, în 1996, a participat cu naționala României la Jocurile Olimpice de la Atlanta.
După dobândirea cetățeniei italiene, el a devenit eligibil pentru naționala Italiei, cu care a fost vicecampion mondial (2003) și european (2001) și medaliat cu argint la Cupa Mondială (2003). A participat cu formația italiană și la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena, unde a terminat pe locul 8.