Este vorba despre CFR Cluj, echipă care a început foarte bine campionatul, ajungând la șase victorii consecutive.
”Da, CFR e cea mai mare amenințare pentru Steaua în momentul de față. CFR a avut și are impresari foarte buni care aduc jucători ieftini și buni. Vă dați seama că sunt pe val. Au câștigat șase meciuri la rând, vă dați seama ce moral au. Să vedem dacă pot fi constanți în continuare”, a declarat Duckadam.
”CFR a devenit un adversar în lupta pentru titlu, sigur și ei se gândesc la titlu, chiar dacă nu o fac declarativ”, a declarat și președintele Stelei, Valeriu Argăseală.
Ultimul eșec al CFR-ului a venit tocmai în fața Stelei, 0-1 pe teren propriu, în etapa a treia. Apoi, au urmat cinci victorii la rând în campionat, inclusiv cu Astra și Petrolul, și una în Cupa României, unde au eliminat echipa din Liga a 3-a Viitorul Axintele.
În clasament, Steaua este lider, cu 21 de puncte din 24 posibile, iar CFR Cluj este pe 2, cu 19 puncte. În weekend, Steaua o întâlnește pe Astra, iar CFR are derby cu rivala locală, U Cluj.