Cehia conduce Serbia cu scorul de 2-1, în finala Cupei Davis
:format(webp):quality(80)/https://www.gandul.ro/wp-content/uploads/2013/11/11697814/1-5471799-afp-mediafax-foto-michal-cizek.jpg)
Cehia, deținătoarea titlului, conduce Serbia, cu scorul general de 2-1, după primele trei meciuri ale finalei Cupei Davis, ce se dispută la Belgrad, informează AFP.
Perechea Tomas Berdych/Radek Stepanek s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, 7-6 (7/4), în fața cuplului sârb Nenad Zimonjici/Ilija Bozoljac.
Vineri, sârbul Novak Djokovici a dispus de cehul Radek Stepanek, scor 7-5, 6-1, 6-4, iar cehul Tomas Berdych l-a învins pe sârbul Dusan Lajovici, scor 6-3, 6-4, 6-3.
Duminică sunt programate ultimele două partide ale întâlnirii, Novak Djokovici (Serbia, nr.2) – Tomas Berdych (Cehia, nr.7) și Dusan Lajovici (Serbia, nr.117) – Radek Stepanek (Cehia, nr.44).