Cel mai mare eveniment de sporturi nautice din sezonul 2014: Mogoșoaia Water Sports Events 2014
Evenimentul a început miercuri și durează până duminică, între orele 10.00 și 19.00 și este organizat de Bărci în Bagaje, în colaborare cu cea mai renumită firmă de echipamente nautice din Bulgaria, Surf Shop Burgas și Nautic Life, în cadrul evenimentului fiind și o expoziție cu vânzare de echipament nautic – SUP, windsurf, kitesurf, wakebord, caiac, canoe, bărci cu motor și yachturi, accesorii nautice și îmbrăcăminte specială pentru sporturi nautice.
Zilnic se desfășoară cursuri gratuite pentru copii și adulți de windsurf și SUP, demonstrații cu instructori din Bulgaria și România de windsurf, wakebording, SUP și caiac/canoe. La eveniment vor fi și concursuri cu premii de windsurf și SUP, o tombolă cu premii pentru vizitatori, precum și o petrecere, cu barbeque, sâmbătă, după ora 18.00.
Concursurile sunt organizate în ultimele două zile, sâmbătă fiind programate calificările la concursul de SUP, începând cu ora 13.00 (categorii: copii până la 12 ani, copii până la 16 ani, femei și bărbați) și de la ora 16.00 la concursul de windsurf, la aceleași categorii. Duminică, de la ora 10.00, va avea loc Regata Mogoșoaia de SUP (concurs de stand-up paddle, pe categorii), iar de la ora 13.00 Regata Mogoșoaia de windsurf (concurs de windsurf, pe categorii).
La ora 17.00 va avea loc premierea câștigătorilor și tombola pentru vizitatori. Premiile la tombola pentru toți vizitatorii evenimentului „Mogoșoaia Water Sports Events 2014, Edțtia I” sunt o cameră Go Pro Hero 3+Black Edition și câte un curs gratuit în Bulgaria de SUP, windsurf și kitesurf.