Cel mai nou acționar de la SC Dinamo 1948 SA vine în platou, miercuri, 2 august! Discutăm cele mai noi evenimente, după o nouă înfrângere în Superligă
După o pauză de două săptămâni, EXCLUSIV DINAMO revine la ProSport. Invitatul din această ediție, care va avea loc miercuri, 2 august, de la ora 21.00, este chiar noul acționar din „Ștefan cel Mare”.
„Dinamo Socios”, grupare de suporteri alb-roșii care a preluat acțiunile lui Cornel Dinu, vine în platou, alături de Cătălin Mureșanu, pentru a discuta în fața suporterilor de proiectul din „Groapă”, despre ceea ce urmează să se întâmple în acționariatul echipei, dar și poziționarea în „războiul rece” care are loc la nivel de conducere al societății.
Discutăm situația de la Dinamo, după o nouă înfrângere în Superligă, cu Silviu Ciuhulescu, purtătorul de cuvânt al „Dinamo Socios”, un cunoscut suporter al echipei antrenate de Ovidiu Burcă, autor a volume de proză, dar și meșter în arta lemnului.
Timp de o oră, subiectele care ard peste săptămână în lumea dinamoviștilor, fie că este vorba de formația proaspăt promovată în Superligă sau cel mai galonat club sportiv din țară – Clubul Sportiv Dinamo-, vor fi dezbătute împreună cu glorii, sportivi, oficiali și suporteri care sunt în mijlocul evenimentelor sau fac parte din istoria alb-roșie.
Emisiunea EXCLUSIV DINAMO poate fi urmărită în fiecare săptămână, miercuri, de la ora 21.00, pe toate canalele site-ului prosport.ro.