Călărețul japonez Hiroshi Hoketsu va fi cel mai în vârstă participant la Jocurile Olimpice de la Londra. El spune că la 71 de ani, împliniți la 28 martie, nu s-a simțit niciodată atât de bine din punct de vedere fizic și crede că poate să obțină un rezultat mai bun decât la Jocurile Ecvestre.
Hoketsu, deja cel mai în vârstă participant și la Jocurile Olimpice de la Beijing, a explicat că nu are un program prea greu de a se menține în formă: face în fiecare zi exerciții musculare timp de 40 de minute, ia vitamine și suplimente alimentare.
Fără îndoială că regimul său alimentar este mai puțin strict decât cel al altor călăreți care vor să obțină gloria la Londra, dar faptul că-și permite să mănânce bine și să bea un pahar de vin în fiecare seară nu i-a alterat cu nimic forma fizică. La 1,68 metri are 62 de kilograme, iar greutatea sa nu a variat de când a concurat la primele sale jocuri, în 1964, în orașul său natal Tokyo, unde a încheiat pe locul 40 la sărituri de obstacole. La Hong Kong, unde au avut loc probele de echitație din 2008, el s-a clasat al nouălea pe echipe și al 35-lea la individual.
„Nu m-am schimbat prea mult în patru ani, nici fizic, nici mental. Din fericire nu am contractat nicio boală serioasă, exceptând câte un guturai”, a spus Hoketsu.
El locuiește în Germania, la Aachen, din 2003, anul pensionării din funcția de președinte al unei filiale americane a unui laborator farmaceutic.
Pentru a ajunge la Londra, veteranul japonez a câștigat, alături de iapa sa de 15 ani, Whisper 115, concursul de la Vidauban (Franța), calificarea sa fiind oficializată câteva zile mai târziu de Federația Japoneză de Echitație.
Înainte de Hoketsu, cel mai în vârstă participant la JO era Kikuko Inoue, o bunică a cinci nepoți, care a concurat tot la dresaj, la JO de la Seul în 1988, la 63 de ani și 9 luni.
Iapa sa Whisper a fost deranjată de transmiterea Jocurilor Mondiale Ecvestre pe un ecran uriaș. „Este atât de sensibilă”, spune Hokestu de calul alături de care concurează de cinci ani. Accidentată la picioare după JEM, Whisper s-a „recuperat miraculos și rapid” și a disputat șase concursuri.
La JO, „titlul” de cel mai în vârstă revine suedezului Oscar Swahn, care a câștigat o medalie la tir la Jocurile de la Anvers din 1920, la 72 de ani și 10 luni. Pentru a lua locul scandinavului în anale, Hoketsu va trebui să se califice și la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro.
Traian Terzian, [email protected]