CFR Cluj a învins pe FC Argeș, dar Dan Petrescu e cu gândul la LAZIO! „Ne facem iluzii aiurea”

Publicat: 19 02. 2023, 21:26

CFR Cluj a învins pe FC Argeș, 3-1, în etapa 26 a Superligii, iar Dan Petrescu, antrenorul echipei campioane, a vorbit despre joc, dar s-a concentrat mai mult asupra returului cu Lazio din play-off-ul Conference League.

Au marcat Deac (2), Janga (25) şi Krasniqi (90+4) pentru CFR Cluj, respectiv Kolinger (61 – autogol).

În minutul 45+1, gazdele au avut un gol anulat pentru henţ, după consultarea VAR.

CFR Cluj a învins pe FC Argeș

CFR avea trei înfrângeri consecutive, două în campionat, cu FCSB şi Universitatea Craiova. şi una în Conference League, cu Lazio.

FC Argeş a ajuns la zece meciuri fără victorie în campionat, şase egaluri şi patru eşecuri.

Au jucat echipele:

CFR Cluj: Scuffet – Braun (Manea ’84), Kolinger, Yuri, Camora – Deac (Krasniqi ’76), Muhar, Boateng – Petrila (Birligea ’76), Malele (Cvek ’73), Janga (Maglica ’84). Antrenor: Dan Petrescu

FC Argeş: Micu – Tofan (Jakolis ’46), Zebic, Turda, Rizzi – Meza Colli, Bassong (Croitoru ’88) – Hanne (Koubemba ’46), Tîrcoveanu (Bertrans ’83), Jobello (Calcan ’82) – Garita. Antrenor: Marius Croitoru

Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Adrian Popescu (Craiova); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea). Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – LPF.

„E o lecție (n.red. meciul cu FC Argeș), dar nu am ce să le reproșez prea mult. Ei au forțat cu doi atacanți masivi. O victorie meritată, dar trebuia să fie mai lejeră. Următorul meci e cu Lazio, am văzut că Immobile a dat două goluri cu Salernitana, care are 150 de milioane buget. 60 de milioane a cheltuit pe transferuri, i-a dominat de la un cap la celălalt. Încercăm să facem ceva, dar dacă suntem prea optimiști ne facem iluzii aiurea. Vom încerca un joc bun. Poate prindem o zi fantastică și ei una rea. Immobile poate să dea gol oricând, de oriunde. Yuri e suspendat, și Boateng e suspendat pentru Lazio. Țîru are și el o șansă. Să vedem dacă se poate apăra în fața lui Immobile”, a spus Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj.