CFR CLUJ CAMPIOANĂ. Un suporter al U Cluj a încercat să-l lovească pe Beto
Un suporter al echipei Universitatea Cluj a încercat să-l lovească pe portarul CFR-ului, Beto, în timp ce jucătorii antrenați de Ioan Andone sărbătoarea câștigarea celui de-al treilea titlu din istorie, însă a fost oprit la timp de jandarmi.
Jucătorii CFR-ului au sărbătorit pe teren câștigarea titlului, strigând „Campionii, Campionii” și agitând un steag al echipei.
La intrarea fotbaliștilor în tunelul ce duce la vestiare, un suporter al Universității Cluj a reușit să sară în mijlocul jucătorilor, încercând să-l lovească pe Beto, însă a fost oprit la timp de forțele de ordine.
Formația CFR Cluj a câștigat, pentru a a treia oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de vineri, scor 3-2, obținută în deplasare, cu Universitatea Cluj, într-un meci rejucat din etapa a XXXI-a a Ligii I.
Cu o etapă înaintea încheierii campionatului, CFR Cluj a acumulat 70 de puncte. A doua clasată în Liga I, FC Vaslui, în prezent cu 67 de puncte, poate acumula tot 70 de puncte, dar clujenii au avantaj la rezultatele directe (2-0 și 1-1).