CFR Cluj, pas GREȘIT pe teren propriu! FCSB se poate distanța după derby-ul cu Dinamo
CFR Cluj a remizat sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu UTA Arad, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii.
FCSB se poate desprinde azi în clasament dacă învinge, în deplasare, pe Dibamo, pe Arena Națională, de la ora 20.30.
CFR Cluj, pas GREȘIT pe teren propriu! FCSB se poate distanța după derby-ul cu Dinamo
„Așa este fotbalul, din păcate. Am avut multe ocazii, însă ne-a lipsit șansa. Acum, rămâne să ne pregătim pentru următorul meci. (n.r. CFR Cluj e într-o scădere de formă…) Sincer, nu contează ceea ce mi-ai spus acum, noi trebuie să ne păstrăm încrederea, să rămânem pe același drum. Din păcate, din lipsă de noroc, nu am deblocat rezultatul de pe tabelă”, a declarat Mandorlini.
„Au fost multe duleuri, pe care în proporţie de 80 la sută le-am câştigat. Prima repriză a fost mai echilibrată. Putem să fim mulţumiţi de acest punct. Băieţilor nu am ce să le reproşez, au depus efort. E prima oară când jucăm cu trei fundaşi.
Ne-am apărat destul de bine şi nu am luat gol. Şi cu şansă, şi cu Florin, care a avut două intervenţii. Per ansamblu sunt mulţumit. Am jucat totuşi cu CFR. Urmează meciul cu Sibiul”, a declarat Mircea Rednic.
CFR nu are nicio victorie în ultimele trei etape (două egaluri şi un eşec) şi doar un succes în ultimele şase etape (patru egaluri şi un eşec).
CFR Cluj staționează pe locul secund în clasamentul din Superliga, cu 32 de puncte, la două puncte în spatele liderului FCSB.
Cum au arătat cele două echipe?
- CFR CLUJ: R. Sava – Mogoş, M. Ilie, Kresic, Morgan (Camora 82) – Muhar, Tachtsidis, Cvek (Deac 56) – Otele, Juricic (Bîrligea 70), Avounou (Fică 70). Antrenor: Andrea Mandorlini
- UTA ARAD: Fl. Iacob – Stolnik, I. Conte, Benga, Căpuşă – M. Freitas (Marku 80), Cr. Mihai – R. Pop (Omondi 46), Cooper (Fabry 86), Micovschi (Aly Abeid 81) – Luckassen (C. Carp 46). Antrenor: Mircea Rednic
Programul etapei a 17-a din Superliga
Duminică, 26 noiembrie:
Oțelul Galați – Universitatea Craiova (de la 17:30)
Dinamo – FCSB (de la 20:30)
Luni, 27 noiembrie:
FCU Craiova – Sepsi (de la 17:30)
Rapid – Universitatea Cluj (de la 20:30)