CFR Cluj, UMILITĂ în Giulești! Kosovarul Albion Rrahmani a reușit dubla
Rapid Bucureşti a trecut luni seara, acasă, scor 3-1, de formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Albion Rrahmani a marcat de două ori.
Rapid, antrenată de Cristiano Bergodi, e neînvinsă de cinci etape, în care are patru victorii şi un egal.
CFR Cluj, UMILITĂ în Giulești! Kosovarul Albion Rrahmani a reușit dubla
„Am întâlnit o echipă foarte greu de bătut. Am început bine prima repriză, după ne-au dat gol și am pierdut unele mingi la mijlocul terenului. A fost extraordinar, o sumedenie de ocazii.
Se vedea că erau un pic temători. Un pic de curaj. Cred eu că avem o echipă bună cu calitate. Numai felicitări pentru băieți și ritmul cu care am jucat. Jucăm întotdeauna direct, totdeauna era o tranziție negativă
Toți au jucat bine. Alex Ioniță a arătat foarte bine, dar și Albu. E normal că trebuie să îi felicit, au făcut un meci extraordinar. S-a dezvoltat un meci incredibil de frumos. I-am văzut un pic fricoși, s-au surprins când ne-au dat gol, au egalat imediat cu Deac”, a decarat Cristiano Bergodi.
Ce a spus Ciprian Deac
„O primă repriză bună, la pauză parcă am ieșit altă echipă. N-am mai fost echipa din prima repriză, am avut două-trei ocazii mari și puteam închide meciul din prima repriză. Nu găsesc explicații, am intrat foarte slab a doua repriză, au venit peste noi, au reușit să marcheze repede și la 2-1 s-a terminat, nu ne-am putut reveni. A urmat și golul trei și asta a fost.
Sper să fie un accident ce s-a întâmplat în seara asta, nu e CFR-ul pe care îl știe toată lumea. Trebuie să ne revenim cât mai repede, la fotbal nu te așteaptă nimeni și orice punct contează. Nu cred că la acea fază, am mai avut ocazii în prima repriză, puteam intra minim cu un gol avantaj, eram mult mai confortabili și puteam să luăm cele trei puncte”, a ddclarat internaționalul Ciprian Deac.
- CFR rămâne pe locul secund în clasament, iar Rapid vine pe ultima treaptă a podiumului, cu 18 puncte.
Cum au arătat cele două echipe
- RAPID: H. Moldovan – Braun (Onea 87), Săpunaru, P. Iacob, Borza – Al. Albu, Emmers (Borja Valle 90) – Funsho Bamgboye, Al. Ioniţă II (C. Cîrjan 81), Petrila (Pănoiu 87) – Rrahmani. Antrenor: Cristiano Bergodi
- CFR CLUJ: R. Sava – Mogoş, Ajeti, Kresic, Camora – Cvek, Tachtsidis (R. Filip 70), C. Deac (E. Krasniqi 62) – Bîrligea (Jefte Betancor 62), Juricic (Otele 46), Avounou (L. Mihai 77). Antrenor: Andrea Mandorlini