CHELSEA – STEAUA 1-0. Campioana României termină meciurile din grupă fără victorie

Publicat: 11 12. 2013, 23:39

Campioana României, Steaua București, a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa engleză Chelsea Londra, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupei E a Ligii Campionilor.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Demba Ba în minutul 10.

Steaua București: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii (Tatu ’64) – Chipciu, Iancu, Stanciu (Prepeliță ’60), Pîrvulescu – Kapetanos (Piovaccari ’71). Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Chelsea Londra: Schwarzer – Ivanovici, David Luiz, Terry, A. Cole – Obi Mikel (Ramires ’74), Lampard – Hazard, Oscar (Schurrle ’67), Willian (De Bruyne ’80) – Demba Ba. Antrenor: Jose Mourinho.

Cartonașe galbene: Obi Mikel ’20, Ivanovici ’48 / Georgievksi ’51, Latovlevici ’78

Meciul a fost arbitrat de italianul Gianluca Rocchi, ajutat la cele două linii de conaționalii săi Elenito Di Liberatore și Gianluca Cariolato, iar asistenți suplimentari au fost Luca Banti și Antonio Damato. Rezervă pentru meciul de la Londra a fost desemnat Alessandro Giallatini.

Observator de arbitri a fost finlandezul Kaj Natri, în timp ce delegatul UEFA a fost spaniolul Jose Luis Lopez Serrano.

La pauza meciului, fostul jucător al echipei Chelsea, Dan Petrescu, a făcut un tur de onoare, fiind aplaudat de spectatorii prezenți.

Steaua a încheiat pe ultimul loc în grupa E, cu trei puncte.

Gândul a transmis meciul în format Live TEXT

min 90+4. Final de meci, o nouă înfrângere pentru Steaua

min 90. Primul corner pentru Steaua

min 87. Gol marcat de Ba, dar a fost ofsaid

min 78. Galben și pentru Latovlevici

min 73. Șut bun trimis de Piovaccari dar Schwarzer este pe minge

min 71. Schimbare la Steaua, Piovaccari fiind trimis în teren în locul lui Kapetanos

min 68. Hazard este din nou periculos, dar Georgievski este la post

min 60. Pintilii trimite și el un șut, dar nici el nu găsește poarta

min 53. Șansă imensă pentru Ba care, din cinci metri,trimite peste poarta lui Tătărușanu

min 49. Galben pentru Georgievski

min 47. Ivanovici vede și el un cartonaș galben

min 46. A început repriza secundă după un moment emoționat pentru fotbalul românesc: Dan Petrescu a fost ovaționat de zecile de mii de fani englezi și români

min 45. Pauză la Londra

min 38. După un nou corner, al 11-lea, emoții pentru Steaua dar Tătărușanu mai salvează o dată poarta Stelei

min 37. Lampard vrea să înscrie neapărat în această seară dar șutul trimis de ele trece foarte puțin peste poarta lui Tătărușanu

min 35. Kapetanos încearcă și el poarta englezilor, tot fără succes

min 31. Un nou atac periculos al Stelei dar șutul lui Stanciu este blocat de Lampard

min 27. Chelsea a ajuns la cel de-al zecelea corner

min 20. Primul cartonaș galben văzut de Mikel

min 18. Georgievski a ajuns în careu într-o poziție foarte bună dar centrarea lui din tușa dreaptă nu i-a pus deloc probleme

min 13. Ratare imensă pentru Iancu, rămas singur cu portarul. Șutul trimis de el a trecut la câțiva centimetri de bara din dreapta lui Schwarzer

min 10. 1-0 pentru Chelsea după ce Ba atinge aproape în același timp cu Georgievski mingea trimisă în poarta lui Tătărușanu

min 9. Presiune mare pusă pe apărarea Stelei. Alte trei cornere într-un singur minut

min 5. Al doilea corner pentru Chelsea în doar cinci minute

min 4. Șut frumos trimis de Oscar, dar destul de departe de poartă

min 1. A început meciul în care Steaua joacă doar pentru plăcerea jocului

CHELSEA – STEAUA, ultimul meci din grupele Champions League 2013-2014, se dispută în această seară, de la ora 21:45, pe Stamford Bridge, din Londra. Partida CHELSEA – STEAUA este transmisă LIVE la TV de Digisport.

Echipele de start la meciul Chelsea Londra – Steaua București

Echipele de start la meciul Chelsea Londra – Steaua București, care se dispută de la ora 21.45, pe Stamford Bridge, în etapa a VI-a, ultima a grupei E a Ligii Campionilor:

Steaua București: Tătărușanu – Georgievski, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii – Chipciu, Iancu, Stanciu, Pîrvulescu – Kapetanos. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Chelsea Londra: Schwarzer – Ivanovici, David Luiz, Terry, A. Cole – Obi Mikel, Lampard – Hazard, Oscar, Willian – Demba Ba. Antrenor: Jose Mourinho.

CHELSEA se află pe primul loc în grupă și este calificată în optimile de finală ale Champions League indiferent de rezultatul din această seară. În campionat, CHESLEA se află pe locul trei, la egalitate de puncte, 30, cu echipa de pe locul 2, Liverpool. În ultima etapă, CHESLEA a pierdut meciul disputat pe terenul lui Stoke, scor 2-3.

STEAUA are trei puncte după primele 5 etape din grupele Champions League și nu mai are șanse de calificare în primăvara europeană.

În tur, CHELSEA a învins STEAUA la București, scor 4-0, prin golurile marcate de Ramires (’20, ’55) și Lampard (’90) și prin autogolul lui Georgievski (’44).

Echipe probabile, conform ProSport
CHELSEA: Cech – Ivanovic, Terry, Cahill, A. Cole – Obi Mikel, Lampard – De Bruyne, Willian, Schurrle – Eto”o
STEAUA: Tătărușanu – Varela, Gardoș, Szukala, Latovlevici – Pintilii, Prepeliță – A. Popa, Chipciu, Tănase – Piovaccari

Partida CHELSEA – STEAUA este arbitrată de o brigadă din Italia, condusă la centru de Gianluca Rocchi. El este ajutat la cele două tușe de Elenito Di Liberatore și de Gianluca Cariolato. Asistenți adiționali sunt Luca Banti și Antonio Damato, iar arbitru de rezervă este Alessandro Giallatini.

CHELSEA este considerată mare favorită în această seară cu o cotă de 1.17 la victorie. Un egal are cota 7.00, iar STEAUA are cota 13.50 să se impună pe Stamford Bridge. Bookmakerii consideră că se vor marca multe goluri în partida CHELSEA – STEAUA și acordă cota 1.45 pentru evenimentul „peste 2,5 goluri”. Un meci cu cel mult două goluri marcate are cota 2.60. Cel mai probabil scor este 2-0, cu o cotă de 6.25.

Favoriți să marcheze un gol în partida CHELSEA – STEAUA sunt atacanții Samuel Eto’o și Fernando Torres, cu o cotă de 1.70. Jucătorul stelist cotat cu cele mai mari șanse de marca în această seară este italianul Frederico Piovaccari, cu o cotă de 6.00.

Marcatori
Samuel Eto’o (Chelsea) – 1.70
Fernando Torres (Chelsea) – 1.70
Oscar (Chelsea) – 2.00
Demba Ba (Chelsea) – 2.00
Frank Lampard (Chelsea) – 2.20
Andre Schurrle (Chelsea) – 2.30
Frederico Piovaccari (Steaua) – 6.00
Gabriel Iancu (Steaua) – 7.00
Pantelis Kapetanos (Steaua) – 7.00
Leandro Tatu (Steaua) – 7.50
Adrian Popa (Steaua) – 7.50

În a doua partdă a grupei, Schalke întâlnește pe teren propriu pe Basel. În tur, nemții s-au impus pe terenul elvețienilor cu 1-0.