China amenință lumea fotbalului. Cum va deveni mai puternică decât Brazilia
Strategia include construirea a minimum 20.000 de centre de antrenament și 70.000 de terenuri de fotbal până în 2020. Planul a fost publicat luni de către Federația de Fotbal Chineză și stabilești obiective pe termen scurt, mediu și lung, care includ existența unui teren de fotbal la fiecare 10.000 de oameni până în 2030.
China a înregistrat rezultate excepționale la Jocurile Olimpice și Paralimpice, dar s-a calificat o singură dată la Cupa Mondială, în 2002.
Președintele Chinei, Xi Jinping, este un fan al fotbalului și a declarat în trecut că dorește câștigarea unui Campionat Mondial de către China în următorii 15 ani.
Echipa națională de fotbal masculin a Chinei ar trebui să fie una dintre cele mai bune din Asia, în timp ce fotbalul feminin ar trebui să devină de clasă mondială până în 2030. Până în 2050, China ar trebui să fie „o superputere în fotbal, de primă clasă, care să contribuie la dezvoltarea fotbalului internațional”, potrivit strategiei autorităților chineze.
Naționala masculină de fotbal a Chinei ocupă în prezent locul 81 în clasamentul mondial FIFA, din 204 de țări, sub state mai mici precum Haiti, Panama și Benin.
Campionatul intern al Chinei a fost lovit de corupție în ultimii ani, potrivit BBC, iar 33 de jucători și oficiali au fost suspendați în 2013 pentru trucarea unor meciuri de fotbal. Recent, autoritățile chineze au făcut eforturi pentru a curața sportul de fenomenul meciurilor aranjate, dar piața asiatică a pariurilor sportive suspicioase este foarte activă.