Mijlocașul stelist Alexandru Chipciu a declarat, într-o conferință de presă susținută în Austria, că Steaua trebuie să câștige în sezonul ce urmează campionatul și Cupa României, dar și să aibă un parcurs cât mai lung în Liga Europa, informează site-ul oficial al grupării bucureștene.
„Pentru mine, importante sunt toate obiectivele Stelei din acest sezon. Trebuie să câștigăm campionatul și Cupa, dar și să avem un parcurs cât mai lung în Liga Europa. Iar aici mă refer la depășirea fazei grupelor cel puțin. Mă interesează să facem noi performanțe pe plan european, în primul rând, dar nu m-ar deranja dacă și celelalte echipe românești ar scoate rezultate. Ar fi în beneficiul fotbalului autohton!”, a spus Chipciu.
El a precizat că metodele de antrenament folosite de tehnicianul Laurențiu Reghecampf vor ajuta foarte mult echipa în timpul sezonului: „Cred că toți băieții s-au acomodat cu antrenamentele efectuate sub comanda noului antrenor. Suntem fotbaliști profesioniști, până la urmă. Domnul Reghecampf este un antrenor foarte bun, la fel că și preparatorul nostru fizic. Are metode noi, dar cred că aceste antrenamente fizice ne vor ajută foarte mult în campionat”.
Chipciu crede că Steaua poate fi considerată favorită la câștigarea titlului, dacă se au în vedere rezultatele din amicale. „Dacă ne luăm după meciurile amicale, putem spune că suntem favoriți la câștigarea titlului. Dar mai e mult de muncă și vom vedea când va începe sezonul ce șanse avem, în funcție de valoarea noastră și de tactica abordată. Victoriile și stilul de joc din amicale contează foarte mult pentru moralul nostru. Nu mă interesează alte echipe, ci doar să câștigăm noi. Până acum nu m-am gândit la meciul cu Chiajna, dar cu cât va trece mai mult timp, voi începe să mă concentrez în acest sens. Sperăm ca în acest an să debutam cu o victorie în noul sezon, spre deosebire de anul trecut, când s-a înregistrat un rezultat de egalitate. În mare sunt aceleași favorite la titlu”, a menționat fotbalistul.
Alexandru Chipciu a spus că este greu să fie comparat cu Marius Lăcătuș și că în acest moment este prea devreme să se gândească la banderola de căpitan. „Este foarte greu să fiu comparat cu Marius Lăcătuș, deși port tricoul cu care acesta a făcut istorie. A câștigat 10 titluri cu Steaua și nu văd cum l-ar mai putea egală cineva. Voi da totul pe teren, pentru că diferență dintre noi la nivel de randament să nu fie foarte mare. Nu a fost greu să alegem noul căpitan. Fiecare jucător și-a exprimat opțiunea, iar dacă a câștigat Ciprian, înseamnă că el merită să poarte banderola. L-am respectat foarte mult că și căpitan pe Bourceanu și vom face același lucru și vizavi de Tătărușanu, precum și față de Tănase, care este al treilea căpitan. E o mândrie să fii căpitan la Steaua, deoarece este cea mai bună echipă din România. E prea devreme să mă gândesc eu la banderola, fiindcă sunt prea nou la echipă”, a adăugat el.