Chivu a refuzat Petrolul

Publicat: 29 11. 2013, 09:20

Cristi Chivu a refuzat oferta Petrolului, după negocieri care din vară și până acum.

„Da, a fost o intenție de a-l lua pe Chivu în vară, dar nu s-a concretizat, iar acum nu mai e de actualitate!”, a recunoscut Dan Capră , președintele CA al Petrolului, citat de Libertatea.  Din câte se pare, fundașul nu are de gând să-și pună ghetele în cui la vară, după încheierea înțelegerii cu Inter Milano, unde are un venit anual de 2.100.000 de euro.

„Dacă nu rămâne în Italia, un jucător ca el, care a cucerit titluri, cupe și Liga Campionilor, nu va duce lipsă de oferte din străinătate, de la echipe din Vest sau din țările arabe. Dacă va mai putea juca după operația de la piciorul drept, va fi greu să-l vedem în România”, a explicat agentul Victor Becali, potrivit Libertatea.