Chivu ar putea ajunge la echipa lui Mutu
Fundașul formației Internazionale Milano, Cristian Chivu, ar putea deveni coechipier cu Adrian Mutu la echipa AC Ajaccio, scrie site-ul italian sportevai.it.
Jucătorul mai are un an de contract și se află cu echipa Inter în stagiul de pregătire la Pinzolo, însă sursa citată susține că Ajaccio vrea un fundaș cu experiență și nu foarte scump, oprindu-se la trei nume: Chivu, Yepes și David Rozehnal.
Chivu are încă probleme la un picior și nu se poate antrena la capacitate maximă. Totodată, el nu este dorit în lot de antrenorul Walter Mazzarri, venit la Inter în aceată vară.
„Chivu a avut mai multe întâlniri cu oficiali de la Inter, unde i s-a transmis că nu se mai contează pe el, dar românul nu a acceptat să renunțe la ultimul an de contract cu un salariu mai mare de 2 milioane de euro. Voia să mai joace un sezon, înainte de a luat în calcul ipoteza retragerii. Interesul clubului Ajaccio ar putea debloca situația, dar problema rămâne salariul prea mare, dacă vrea să joace, Chivu trebuie să accepte o reducere a salariului. Evident, românul trebuie să demonstreze și că este pe deplin refăcut, în caz contrar, Ajaccio urmând să îl aleagă pe Yepes”, scrie sportevai.it.