Cine este italianul care vrea să cumpere Rapidul
„Investitorul italian a ajuns acum la București și va avea o nouă rundă de negocieri cu Adrian Zamfir, la care va participa și doama Andronache (n.r. – Cristina Andronache, administrator judiciar al FC Rapid). Numele acestuia este Angelo Massone”, a declarat Renzo Rossi pentru MEDIAFAX.
Angelo Massone, în vârstă de 43 de ani, avocat și om de afaceri, a fost și acționar principal al clubului scoțian Livington, grupare pe care a părăsit-o în iulie 2009, clubul intrând în insolvență.
Massone a semnat o opțiune de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni deținut de Adrian Zamfir la gruparea giuleșteană. Investitorul a avut mai multe întâlniri cu acționarul Adrian Zamfir, în cadrul cărora a negociat detaliile preluării grupării giuleștene. Opțiunea de cumpărare a clubului a fost semnată de cei doi înainte de aflarea soluției Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Potrivit documentului, investitorul este interesat de preluarea întregului pachet deținut de Zamfir, reprezentând 99,72 la sută din acțiunile clubului.
Sursa din cadrul grupării giuleștene au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că preluarea clubului de către cei patru suporteri rapidiști, anunțată la 31 mai, nu s-a oficializat. În momentul de față, conform Registrului Comerțului, structura acționariatului SC FC Rapid SA, societatea care administrează clubul giuleștean, este următoarea: Adrian Zamfir – 99,72 la sută, Asociația Fotbal Club Rapid – 0,25 la sută și Jean Valvis – 0,003 la sută.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a demisionat la 19 mai din funcția de administrator special și din cea de președinte al Consiliului de Administrație al clubului, la solicitarea conducerii tehnice și a jucătorilor.
Zamfir, care a preluat gratis gruparea FC Rapid la 8 iulie 2013 de la George Copos, a avut în ultimele șase luni mai multe tentative de a ceda pachetul de acțiuni al clubului giuleștean, însă toate au eșuat.
Gruparea FC Rapid a câștigat, luni, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, litigiul cu Federația Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licența clubului giuleștean pentru ediția 2014-2015 a Ligii I.