În ipoteza în care Mirel Rădoi va ajunge la Steaua, acesta va fi ajutat de o echipă de secunzi. Rădoi nu deține o licență PRO și antrenorii secunzi ai acestuia vor fi Nicolae Dică și Daniel Oprița, foști colegi ai săi din perioada în care evolua ca jucător la Steaua, scrie dolce-sport.ro.
Mirel Rădoi are 34 de ani și a jucat timp de 8 ani la Steaua, cucerind trei titluri de campion în Ghencea, două Supercupe ale României și ajungând în 2006 până în semifinalele Cupei UEFA.
Pe de altă parte, într-un sondaj recent citat de sursă, doar 8% dintre microbiști au spus că ar vrea ca Steaua să fie antrenată de Rădoi, cel mai titrat fiind Dan Petrescu – 35,03%.
Pe cine ați vrea la conducerea Stelei în sezonul următor?
Constantin Gâlcă – 23.18%
Dan Petrescu – 35.03%
Laurențiu Reghecampf – 23.81%
Mirel Rădoi – 8.78%
Altul – 9.2%
Total voturi 2.381