Prima pagină » Sport » Ciprian Marica, la ProSport LIVE: Toată lumea mi-a cerut ajutorul, de aceea am încercat să ajut organizat

Ciprian Marica, la ProSport LIVE: Toată lumea mi-a cerut ajutorul, de aceea am încercat să ajut organizat

Ciprian Marica, la ProSport LIVE:  Toată lumea mi-a cerut ajutorul, de aceea am încercat să ajut organizat
Ciprian Marica, despre viața de fotbalist junior

Antrenorul Ionuț Chirilă spunea că Marica nu va ajunge fotbalist pentru că are o situație materială foarte bună, dar acesta s-a ambiționat și a reușit să-și facă un nume în fotbalul românesc.

„Eram junior la Dinamo și țin minte că Ionuț Chirilă spunea ‘Hai, bă, că nu ajunge ăsta fotbalist cu living room și bar în casă’. Vă dau cuvântul meu, număram fiecare leu primit de la tata, îl treceam pe caiet, voiam să îi înapoiez banii. Nu ar fi acceptat oricum, niciodată, dar ca idee. Depinde și de caracter, chiar dacă ai o liniște sufletească, fotbalul te hrănește. Pe mine m-a dezvoltat foarte mult, cheia succesului la mine a fost ambiția de a reuși în ciuda faptului că ai mei aveau bani.

De obicei, ambiția o găsești la jucătorii care vin din familii care nu au posibilități. Am avut câțiva colegi de generație, ca Mitea, care a ajuns la Ajax și a ajuns să ia proba la Barcelona, Radu Ștefan…Au mai fost mulți alții, îmi aduc aminte că erau foarte mulți jucători în grupă cu mine care erau mult mai buni decât mine, dar pentru că nu au avut sprijinul necesar, nu aveau bani de echipament, de cantonamente, de educație, s-au pierdut pe drum. Toată lumea îmi cerea ajutorul, de aceea am încercat să ajut organizat. Am spus că vreau să redirecționez 10% din câștiguri pentru a ajuta, așa mi-a venit ideea de a face Fundația Ciprian Marica”, a spus fotbalistul în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Recomandarea video

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?