Clubul lui Mititelu cere FIFA excluderea CS Universitatea Craiova din Liga a II-a

Publicat: 05 09. 2013, 20:29
Actualizat: 05 09. 2013, 20:29

FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, a anunțat, joi, pe site-ul său oficial, că a solicitat FIFA să excludă din Liga a II-a gruparea CS Universitatea, finanțată de primărie, și să îi interzică acesteia să folosească  însemnele, culorile și imnul.

„Astăzi clubul nostru a sesizat FIFA cu o acțiune împotriva Federației Române de Fotbal și a SC Club Sportiv U Craiova SA. În cadrul acțiunii am solicitat FIFA să ne admită următoarele capete de cerere: 1. Excluderea SC Club Sportiv U Craiova SA din cadrul competiției Ligii a II-a; 2. Obligarea acestei societăți de a-și schimba denumirea; 3. Interdicția de a folosi, de către această societate, a culorilor, însemnelor, imnului, care aparțin de drept clubului nostru; 4. Obligarea în solidar a FRF și Club Sportiv U Craiova SA de a plăti suma de 50.000 euro, reprezentând daune interese, pentru fiecare zi în care și-au asumat istoria Clubului de Fotbal Universitatea Craiova. Urmează ca FIFA să stabilească un termen de judecată, cel mai probabil la sfârșitul lunii octombrie a acestui an”, se arată în comunicatul FC Universitatea.

În paralel, Fotbal Club Universitatea Craiova a înaintat o plângere penală Direcției Naționale Anticorupție „pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de către toți cei implicați”.

FC Universitatea Craiova și CS Universitatea Craiova au fost primite în Liga a II-a, în urma ședinței din 14 august a Comitetului Executiv al FRF.

După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit, anul trecut, câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curții de Apel București, cât și Primăriei Craiova.

Inițial, primarul Lia Olguța Vasilescu l-a susținut pe Mititelu în disputa sa cu FRF și în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reușește să facă rost de banii necesari înscrierii formației în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Ulterior, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, și-a înscris în competiție gruparea pe care o conduce.

Mititelu este în conflict cu edilul după ce autoritățile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie, clubul FC Universitatea Craiova de la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a face loc noii grupări.