Clubul PSG este dispus să ofere o SUMĂ IMENSĂ pentru „galacticul” Ronaldo
Paris Saint-Germain este gata să ofere 100 de milioane de euro grupării Real Madrid pentru a obține transferul atacantului Cristiano Ronaldo din 2013, oficialii celor două cluburi întâlnindu-se deja pentru a discuta pe această temă, a anunțat cotidianul italian Gazzetta dello Sport, citat de AFP.
Totodată, sursa citată menționează că la PSG ar urma să ajungă, tot anul viitor, și actualul antrenor al echipei Real Madrid, Jose Mourinho
Potrivit publicației italiene, Jorge Mendes, care reprezintă atât interesele tehnicianului portughez, cât și pe cele ale lui Ronaldo, a organizat o întâlnire între oficialii grupării franceze, care au mână liberă din partea proprietarului clubului, șeicul Al-Thani din Qatar, și președintele Realului, Florentino Perez, în prezența lui Cristiano Ronaldo.
Conducerea clubului PSG este gata să satisfacă și pretențiile salariale ale atacantului portughez, care se ridică la 18 milioane de euro pe an, o sumă mai mare decât cea pe care i-o oferă Real Madrid (14 milioane de euro) și decât cea pe care o câștigă actuala vedetă a parizienilor, suedezul Zlatan Ibrahimovici (14,5 milioane de euro).
Pentru a convinge Realul să accepte cedarea lui Ronaldo, Mendes, care îl impresariază și pe Radamel Falcao, promite că va înlesni trecerea columbinaului de la Atletico Madrid la concitadina mai titrată, pentru o sumă de transfer estimată la 70 de milioane de euro.