Condițiile impuse de Reghecampf la Al Hilal
Astfel, Reghecampf a cerut ca stafful său să fie compus din cinci oameni, aceiași cu care a lucrat la Steaua: secunzii Cristian Țermure și Anton Petrea, antrenorul cu portarii Florin Tene, preparatorul fizic Thomas Neubert și antrenorul de fitness Horea Codrean. În plus, lor li se va adăuga și un translator.
Arabii au acceptat stafful impus de Reghecampf, însă antrenorul român nu a fost la fel de norocos în ceea ce privește transferurile. Dolce Sport scrie că, în țările arabe, patronii au primul și ultimul cuvânt în ceea ce privește transferurile, antrenorii fiind numai consultați. Un exemplu în acest sens este brazilianul Paulinho de la Flamengo, care va fi adus la Al Hilal. Arabii trebuie să se hotărască dacă îi transferă pe Pintilii sau Szukala, jucători ceruți de Reghecampf.
Presa arabă scrie că, înainte să decidă numele noului antrenor, cei de la Al Hilal au luat legătura cu Olăroiu, Iordănescu și Rădoi, toți trei recomandându-l pe Reghecampf.