Constantin Budescu a semnat cu Petrolul! S-a întors după 11 ani la echipa la care s-a lansat în fotbalul mare. „Abia aştept primul meci”

Publicat: 02/08/2022, 18:50

Mijlocașul Constantin Budescu (33 de ani) a semnat un angajament pe două sezoane și revine la Petrolul Ploiești după 11 ani.

„Sunt foarte fericit că m-am întors la echipa de la care am plecat, practic, către fotbalul mare! Am spus-o întotdeauna că vreau să joc pentru Petrolul în primul eşalon şi iată că voi avea această ocazie! Sper să revin cât mai repede şi abia aştept primul meci pe Ilie Oană!”, a spus şi Constantin Budescu.

Fostul internațional şi-a făcut junioratul la Petrolul, evoluând pentru „galben-albaştri” până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezenţe şi 44 de goluri de-a lungul a şase sezoane.

Budescu s-a transferat ulterior la Astra, iar în cariera sa a mai jucat pentru formaţiile DL Yifang (China), FCSB, Al-Shabab (Arabia Saudită), Damac FC (Arabia Saudită) şi FC Voluntari.

Constantin Budescu a luat tot ce se  putea cu Astra Giurgiu

Constantin Budescu a jucat în sezonul trecut în zece partide pentru FCSB, reuşind un gol. La 6 ianuarie 2022, el şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea bucureşteană, iar peste 10 zile a semnat cu FC Voluntari.

Jucătorul are în palmares titlul, Cupa şi Supercupa României, toate trei trofeele câştigate cu Astra Giurgiu. La echipa naţională a adunat 17 apariţii şi 5 goluri înscrise.

„Discuţiile au început de mai mult timp şi, încă de atunci, el mi-a dat asigurări că nu va juca decât la Petrolul! Ceea ce, iată, s-a şi întâmplat, chiar dacă a mai fost contactat şi de alte echipe, dar a contat faptul că şi-a dorit în mod expres să se întoarcă aici.

Am apreciat foarte mult că, înainte de a semna contractul, el a vrut să fie sigur că îşi va relua activitatea fotbalistică (Costel Lazăr)

Ne-am asumat cu toţii, şi conducerea administrativă, şi cea tehnică, faptul că trebuie să-l aşteptăm să revină şi sper să-l revedem cât mai repede pe teren, poate chiar într-o lună, o lună şi jumătate”, a declarat preşedintele FC Petrolul Ploieşti, Costel Lazăr.

Constantin Budescu a fost selecţionat de 16 ori la echipa naţională a României, pentru care a marcat cinci goluri şi are 40 de partide în cupele europene, în care a reuşit să puncteze de 13 ori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...