Contra îi răspunde „Regelui”, după atacul dur legat de selecțiile la națională. „Budescu și Stanciu sunt peste Ianis Hagi”

Publicat: 12 05. 2018, 16:02

„Am văzut ce a spus Gică Hagi la conferința de presă. E treaba lui și eu nu vreau să intru în polemici cu el, să ne bălăcărim prin presă. Eu am vrut să dau continuitate la echipa națională pentru meciurile din Liga Națiunilor, de aceea, pe postul lui Ianis Hagi, i-am convocat pe Stanciu și pe Budescu, care erau la lot, care au jucat, care au avut rezultate. Budescu e cel mai bun număr 10 din România, a jucat bine la echipa națională. Stanciu joacă, e cel mai bun la echipa lui de club, în Cehia.

Din punctul meu de vedere, ca antrenor, cei doi sunt în acest moment peste Ianis Hagi. El este în atenția noastră, l-am monitorizat mereu. A avut evoluții foarte bune la început, când a revenit la Viitorul, dar a avut și unele prestații mai puțin reușite în unele partide. Noi îl urmărim și poate oricând să ajungă la echipa națională, chiar și acum, dacă s-ar întâmpla ceva cu un jucător”, a declarat Contra, potrivit digisport.ro.

Contra a spus și cum poate să ajungă Ianis Hagi la națională, dar l-a avertizat pe „Rege” să vină cu dovezi, dacă știe exact că selecțiile nu se fac onorabil.

„Dacă mie mi se accidentează Budescu sau Stanciu, este foarte posibil să îl chem pe Ianis Hagi. Dar nu din cauza presiunii pe care o pune Gică Hagi, ci pentru că eu consider că trebuie să fac asta. Eu nu am orgolii. Dar mi se părea mult mai corect ca Hagi să încerce să vorbească cu mine, să mă sune, să discutăm, nu să mă atace așa, furibund, în presă, într-o conferință de presă. ”Băi Cosmine, vreau să vorbesc cu tine”. Ok, hai să ne vedem, să vorbim. Putea să-mi spună în față ce crede el să discutăm pe argumente, nu în presă.

Dacă știe el cine e în spatele meu și cine mă influențează, să spună, să aducă probe. Dar el știe foarte bine cum sunt eu. Am fost coechipieri la echipa națională, el a fost și antrenorul meu la echipa națională, cred că avem o relație foarte bună. Totdeauna am spus că Gică Hagi este un exemplu pentru ceea ce face pentru viitorul fotbalului românesc, i-am luat mereu apărarea, niciodată nu am zis un cuvânt rău despre Gică Hagi. Si dintr-o dată un atac așa, furibund, la adresa mea, nici nu știu de unde a venit. Așa am gândit eu în legătură cu Ianis Hagi în acest moment. El este foarte bine monitorzat aici, la noi. Am făcut ședință cu tot stafful, am analizat evoluțiile lui Ianis, Budescu și Stanciu și am vrut să dăm continuitate. Atâta tot. A fost alegerea mea. Nu înseamnă că Ianis Hagi nu are viitor la echipa națională dacă va evolua foarte bine.

Nu vreau să intru într-o discuție, într-un război cu Gică Hagi. Eu îi respect părerea. Dar, repet, cred că acum a vorbit mai mult tatăl lui Ianis Hagi. E normal, mă pun în pielea lui. Dincolo de statistici, am văzut unele meciuri personal și Ianis nu a avut mereu prestații foarte bune. A fost oscilant. Iar eu o să chem un jucător la echipa națională atunci când consider că trebuie să vină”, a mai declarat Contra.

„Acest atac frontal care a venit înainte de Liga Națiunilor mă pune pe gânduri. Dar asta e situația. Cât despre Țîru…. „Din punctul meu de vedere, ca antrenor, Nedelcearu ca și calități, este în acest moment peste Țîru. Ok, a avut acele derapaje, a trecut peste ele, iar acum este unul dintre cei mai buni oameni la echipa sa de club, în Rusia. Joacă meci de meci, Tîru a fost accidentat, suspendat. Sunt lucruri care se evaluează. Nu se fac convocările așa, pe la spate, cum a spus el. Am fost și eu și colaboratorii mei la meciurile Viitorului, de la Craiova, cu FCSB. Facem o analiză foarte corectă și profesionistă pe fiecare jucător în parte”, a conchis Contra.

Atacul „Regelui”

Convocările pe care le-a efectuat Contra l-au enervat la culme pe Hagi, care consideră că fiul său Ianis merită un loc la națională. „Dar de ce se întâmplă? Că este băiatul lui Hagi. Aceeași poveste de acum 3 ani. De ce nu îi dai șansa, cum mi-a dat-o mie Lucescu la 17 ani? Nu, îl lăsăm la coadă, cum îl lăsase și Fiorentina, mi-l ascundeau”, a declarat Hagi, într-o conferință de presă, desfășurată după partida Viitorul-CSM Poli Iași, încheiată cu 1-0.