CONTROL ANTIDOPING LA STEAUA. Opt jucători au fost testați la probe de sânge

Publicat: 11 10. 2012, 10:54
Actualizat: 31 01. 2019, 21:11

FC Steaua a anunțat, miercuri seară, pe site-ul oficial, că opt jucători, Raul Rusescu, Andrei Prepeliță, Stefan Nikolic, Novak Martinovic, Paul Pîrvulescu, Tiberiu Bălan, Răzvan Stanca și Lucian Filip au fost testați de reprezentanții ANAD, fiindu-le prelevate și probe de sânge.

”FC Steaua București anunță faptul că, în cursul zilei de miercuri, echipa noastră a fost vizitată de către reprezentanții Agentței Nationale Antidoping, care au efectuat un control inopinat la Stadionul Steaua. Este vorba despre o procedură de rutină, desfășurată, de-a lungul unui sezon, în cazul fiecărui club de fotbal din țara noastră. Noutatea este aceea că, în cazul jucătorilor noștri, a avut loc o premiera națională, acestora fiindu-le prelevate, pe lângă obișnuitele probe de urină, și probe de sânge. Acest procedeu a fost lansat în premiera mondială la Campionatul Mondial din 2010, găzduit de către Africa de Sud. Jucătorii selectați prin tragere la sorți și testați miercuri sunt Raul Rusescu, Andrei Prepeliță, Stefan Nikolic, Novak Martinovic, Paul Pîrvulescu, Tiberiu Bălan, Răzvan Stanca și Lucian Filip”, scrie site-ul oficial sl grupării steliste.

Clubul stelist notează că a fost felicitat, de-a lungul anilor, atât de către reprezentanții Agenției Naționale Antidoping (ANAD), cât și de către UEFA, ”pentru profesionalismul dovedit și pentru faptul că, la fiecare testare antidoping, rezultatele analizelor au fost negative”.