Prima pagină » Sport » Controversatul Christoph Daum, noul selecționer al României

Controversatul Christoph Daum, noul selecționer al României

Controversatul Christoph Daum, noul selecționer al României
Oficial: Controversatul Christoph Daum, propunerea FRF pentru postul de selecționer al României

UPDATE: Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, joi, că tehnicianul german Christoph Daum este noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României.
Propunerea administrației FRF pentru postul de selecționer al României a fost aprobată de Comitetul Executiv. Numirea tehnicianului în vârstă de 62 de ani a fost votată de către toți membrii prezenți la ședință, 8.

În sală au fost doar opt persoane dintre cele 15 care formează Comitetul Executiv. Decizia va fi atacată de cei care au boicotat votul, pe motiv că Aurel Brașoveanu – reprezentantul Ligii a II-a – a fost condamnat definitiv și nu mai are voie să ocupe postul de administrator în fotbal.

Florin Prunea, unul dintre absenți, a mărturisit că nu s-a prezentat la ședința CEx ca formă de protest pentru că pe ordinea de zi nu au fost introduse două aspecte pe care le consideră importante, unul dintre acestea fiind obligativitatea folosirii jucătorilor sub 21 de ani în următorul sezon. Mai mult, Prunea a spus la DigiSport că a fost deranjat și de faptul că FRF nu a prezentat motivele pentru care îl propune pe Daum.

„Comitetul Executiv nu e statutar pentru că un membru e condamnat defnitiv și irevocabil, e vorba despre domnul Auraș Brașoveanu. Indiferent de hotărârile luate, le vom ataca conform statutului FRF”, spune Prunea.

Pentru a se asigura că votul va fi valabil, membrii Comitetului Executiv au cerut avizul Departamentului Juridic al FRF, care a considerat că ședința este statutară, notează ProSport.

Campion în Germania, Austria și de trei ori în Turcia, Christoph Daum este propunerea Administrației FRF pentru postul de selecționer al României. Antrenorul german a pregătit echipe importante precum FC Koln, Stuttgart, Bayer Leverkusen, Beșiktaș, Fenerbahce, Austria Viena și Club Bruges.

„Christoph Daum este un antrenor care poate da echipei sale și fiecăruia dintre jucători energii nebănuite. Între noi există o legătură deosebită, datorită faptului că adeseori am lucrat pentru aceleași echipe, cum au fost, de exemplu, VfB Stuttgart sau Austria Viena. Am profitat în mod deosebit de experiența sa din Turcia și de la Istanbul, în special la începutul carierei mele la Fenerbahce. Pentru mine, ca antrenor tânăr, pe atunci, a fost un sfătuitor binevoitor, iar sfaturile și recomandările sale mi-au fost de mare folos. M-am bucurat să aud că poate deveni selecționerul României. Este o decizie bună pentru Christoph Daum și o decizie bună pentru fotbalul românesc”, a declarat selecționerul german Joachim Low, pentru site-ul frf.ro.

Antrenorul Ottmar Hitzfeld, dublu câștigător al Ligii Campionilor și de șapte ori campion al Germaniei cu Borussia Dortmund și Bayern Munchen, a salutat, de asemenea, propunerea lui Christoph Daum: „Christoph Daum este un antrenor conștiincios, cu o experiență cuprinzătoare și cu idei inovatoare. Posedă competențe profesionale deosebite și abilități remarcabile de lider. Va dezvolta echipa națională a României și o va conduce la succes în viitor”.

Adunând aproape 400 de meciuri ca antrenor în Bundesliga, Christoph Daum a reușit să câștige titlul în Germania cu Stuttgart și să termine de șase ori pe podium, cu Leverkusen și Koln, echipă cu care a reușit și o promovare în primul eșalon german. Totodată, are experiența zecilor de partide în cupele europene, reușind să ajungă în semifinalele Cupei UEFA cu FC Koln și parcursuri în Liga Campionilor cu Leverkusen sau Fenerbahce.

„Sunt încântat să aud că noul antrenor al României poate fi Christoph Daum, un tehnician remarcabil cu un volum uriaș de cunoștințe și de experiență. Este un antrenor pe care l-am admirat totdeauna și al cărui parcurs l-am urmărit mereu. Inovativ și permanent preocupat de modul în care se dezvoltă fotbalul, a pregătit echipe mari din Germania, Belgia, Turcia și Austria, o carieră care spune totul despre cunoștințele sale. Christoph este mereu deschis noilor provocări. Felul în care citește jocul, inteligența lui tactică, felul în care ghidează și formează jucătorii, toate sunt la cel mai înalt nivel. Îi doresc, atât lui, cât și Federației Române de Fotbal, mult succes și sper să văd România calificată la Campionatul Mondial din 2018!”, a declarat Jurgen Klinsmann, selecționerul Statelor Unite ale Americii, pentru sursa citată.

Dacă va accepta să vină în România, Christoph Daum va deveni primul selecționer străin din istoria primei reprezentative.

Scandalul cocaina

Numele antrenorului care a antrenat ultima dată în 2014, la Bursaspor, a fost legat și de un scandal care a făcut înconjurul lumii. În 2000, când Daum se afla pe banca celor de la Bayer, antrenorul lui Leverkusen avea o înțelegere cu federația să devină selecționerul Germaniei. Presa se afla la picioarele sale, oamenii din federație îl așteptau cu covorul roșu, iar Daum era perceput drept dirijorul sub bagheta căruia Manschaftul ar fi devenit din nou o forță. Însă proiectul s-a fâsâit ca un obuz care n-a mai explodat, potrivit Pro Sport.

În rol de justițiar: managerul lui Bayern Munchen, Uli Hoeness. Oficialul bavarezilor a oferit mass-media o știre care avea să cadă ca un topor peste fotbalul german: „Daum e consumator de droguri!”. Știrea s-a răspândit cu viteza internetului, iar presa a aflat că unul dintre cei mai respectați oameni din Bundesliga era un cosumator fidel de cocaină la orgii cu prostituate. Deși inițial a negat informația, Daum a recunoscut în 2001, după ce probe prelevate din fire de păr au indicat faptul că fostul antrenor de la Bayer ar fi consumat droguri.

A pierdut șansa de a deveni selecționer și a fost nevoit să se reabiliteze șase ani la echipe din afara Germaniei. A revenit în țara natală abia în 2006, la FC Koln.