Copil, singurul jucător român calificat în turul doi al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy
Jucătorul Marius Copil, locul 258 ATP, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului de la BRD Năstase Țiriac Trophy, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-2, pe sportivul german Tobias Kamke, locul 83 ATP, într-un meci care a durat 82 de minute.
Copil a fost al treilea român prezent pe tabloul principal care a intrat în competiție, după Gabriel Moraru și Victor Crivoi, fiind singurul care și-a depășit adversarul. El va primi pentru accederea în turul doi 20 de puncte ATP și un cec în valoare de 6.885 de euro.
Copil, beneficiar al unui wild-card, va evolua în manșa secundă împotriva polonezului Lukasz Kubot, al șaptelea favorit și locul 51 ATP.
În primul tur, Kubot l-a eliminat pe Gabriel Moraru.