Corina Ungureanu, locul doi în topul celor mai sexy 40 de gimnaste din toate timpurile. VEZI GALERIE FOTO

Publicat: 17 06. 2014, 16:45
Actualizat: 01 02. 2019, 00:22

Bleacher Report, o celebră revistă americană, a realizat un top al celor mai sexy 40 de gimnaste din toate timpurile, top în care, cum era de așteptat, apar și cinci compatrioate. Foarte bine plasată în acest top, pe locul doi, este Corina Ungureanu, o răsfățată a revistei Playboy pentru care a pozat deja de două ori.

De altfel, aceste apariții au propulsat-o atât de sus în acest top, realizatorul lui fiind absolut impresionat de româncă. „Va amintiți când am scris că Alicia Sacramone este cea care arată cel mai bine în costum de baie, cu excepția unei persoane?

Ei bine, ea (Corina Ungureanu) este aceea și aceasta este cea mai bună ipostază în costum de baie/lenjerie. Oricum, este sexy și mai bună decât un vin din 1932″, este comentariul din Bleacher Report în ceea ce o privește pe Ungureanu, comentariile privitoare la adresa celorlalte românce fiind la fel de entuziaste.

 

„România, o țară grozavă”

Astfel, despre Cătălina Ponor, locul 19 în acest top, se scrie: „Continui să fiu uimit de cât de sexy sunt aceste sportive și de asemenea cât de multe dintre ele s-au retras. Cătălina Ponor este o gimnastă retrasă din grozava țară România, la numai 23 de ani. Dar după ce ai câștigat trei medalii de aur în 2004, și eu m-aș fi retras”.

Ajuns la locul 21, ocupat de Andreea Răducan, autorul spune: „Cu cât văd mai multe românce, cu atât îmi doresc să merg în vacanță în România. Andreea Răducan este una dintr-un milion de femei frumoase care se plimbă în aceste zile pe străzile din România”.

Pe locul 24 este Florica Leonida, dar cei de la Bleacher Report spun că „am găsit această imagine sexy din greșeală. Încă nu sunt sigur cine este, dar cum cei mai mulți nu sunt interesați de originile femeilor sexy, o să ne bucurăm de șansa de a admira fotografia pentu o vreme”.

În fine, pe locul 36 o găsim pe Sandra Izbașa, ultima româncă din acest top, un nou prilej pentru autor de a mai lăuda femeile frumoase din țara noastră: „De fiecare dată când aud despre România, toată lumea îmi spune că este incredibil cât de frumoase sunt femeile acolo și cum, la propriu, te lovești de ele la tot pasul. Dar dacă te izbești de Sandra Izbașa, fii pregătit să fii aruncat înapoi pentru că la 1,70 metri este un adevărat «gigant» în gimnastică.

După ce a câștigat câteva medalii la Beijing, ea a demonstrat că este în top și în clasamentul celor mai bune gimnaste”.

Dominat de românce, rusoaice și americance, acest top propune pentru locul 1 o sportivă din Spania, Almudena Cid, o fată drăguță, dar o gimnastă modestă, cea mai bună performanță a ei fiind o medalie de aur la Jocurile Mediteraneene din 2005, la individual compus. Interesant este faptul că sportiva din Spania încă participă la competițiile oficiale, deși are 30 de ani.