Cosmin Contra: Întâlnim o echipă experimentată, creată pentru a juca în Liga Campionilor
Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Cosmin Contra a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că adversarul din finala Cupei României – Timișoreana, CFR Cluj, este o formație experimentată, ce a fost creată să evolueze în Liga Campionilor.
„Este o finală pe care o așteptam de 18 ani. Întâlnim o echipă experimentată în această competiție, creată pentru a juca în Liga campionilor, o echipă care este favorită, dar cred că dorința noastră de victorie va conta mai mult. Sperăm să readucem Cupa la Ploiești. CFR e o echipă echilibrată în toate compartimentele”, a spus Contra.
Cosmin Contra a afirmat că nu se poate baza în meciul de Cupă pe cinci jucători importanți. „Avem multe probleme de lot. Sunt absențe importante. Sauvadet, Cristescu, Marinescu sunt accidentați, plus că i-am pierdut și pe Bornescu și Geraldo Alves”, a completat Contra.
După ce a fost suspendat două etape pentru că a intrat pe teren la partida cu Gaz Metan Mediaș, Cosmin Contra a precizat că va folosi o portavoce pentru a se face auzit de către jucători. „Nu contează că sunt suspendat, voi sta lângă bancă, din tribună. Dacă trebuie, voi lua o portavoce și o voi folosi, chiar e permisă”, a explicat Contra, care a menționat că s-a gândit să-l dea în judecată pe arbitrul Sebastian Colțescu pentru cele declarate în raportul de arbitraj, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Gaz Metan Mediaș.
Singurul lucru de care se teme Contra în finală este lipsa de experiență a jucătorilor săi în asemenea momente. „Mi-e teamă doar că suntem o echipă lipsită de experiență în astfel de momente față de jucătorii CFR-ului care au jucat trei finale în ultimii cinci ani. Trebuie să-i fac pe jucători să nu intre timorați, dar sunt convins că vor lăsa emoțiile la vestiare”, a subliniat Contra.
Căpitanul formației ploieștene, Ovidiu Hoban, consideră că prima sa convocare la echipa națională îl va ambiționa mai mult în finala Cupei. „Pentru mine e foarte importantă finala, pentru că am posibilitatea să câștig primul trofeu. Și colegii vor da totul pentru a aduce cupa la Ploiești. O convocare la națională e foarte importantă pentru mine și cu siguranță va fi un imbold pentru meciul de mâine”, a spus Hoban.
Partida Petrolul Ploiești – CFR Cluj, contând pentru finala Cupei României – Timișoreana, se va disputa, sâmbătă, de la 20.45.