Cosmin Olăroiu a semnat un contract pe trei sezoane cu Al Ahli Dubai
Antrenorul Cosmin Olăroiu a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu formația Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite, informează site-ul oficial al grupării asiatice.
Potrivit sursei citate, Olăroiu va fi prezentat la 14 iulie în cadrul unei conferințe de presă, după care va pleca alături de noua sa echipă într-un stagiu de pregătire în Austria.
Totodată, fostul internațional italian Fabio Cannavaro, retras din activitate de la Al Ahli în 2011, va face parte din staful tehnic al lui Olăroiu, urmând să fie antrenor secund.
În vârstă de 44 de ani, Cosmin Olăroiu a antrenat echipele FC Național, Steaua București, Politehnica Timișoara, Al Hilal, Al Sadd și Al Ain.
Alături de ultima sa echipă, Al Ain, Olăroiu a câștigat ultimele două ediții ale campionatului din Emiratele Arabe Unite.
Al Ahli a mai fost pregătită de un român în perioada 2003-2005, când la conducerea tehnică s-a aflat Ilie Balaci.