Cristescu: Să apelăm la Tribunalul Federal e o posibilitate, dar nu ne îndreptăm împotriva TAS
Acționarul FC Rapid, Nicolae Cristescu, a declarat, luni seară, că Tribunalul Federal elvețian reprezintă o posibilitate, dar gruparea giuleșteană nu se va îndrepta împotriva Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), existând și alte căi de atac după înlocuirea cu Concordia Chiajna în Liga I.
„Este o posibilitate, dar nu ne îndreptăm împotriva TAS, avocații ne-au spus că au alte căi de atac. Oricum, e clar că cineva trebuie să răspundă, pentru că nu e vina noastră”, a spus Cristescu.
Acționarii Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir au avut o întâlnire de aproximativ jumătate de oră cu jucătorii rapidiști, la baza Pro Rapid, după antrenamentul de luni seară. „Le-am spus jucătorilor ce am hotărât, și anume că vrem să menținem cât se poate din această echipă și în Liga a II-a, cu amendamentul că vom renegocia contractele. Ne bazam pe sumele din Liga I, pe sponsori care acum nu mai vin alături de noi în Liga II-a, și de aceea suntem nevoiți să le diminuăm salariile. Obiectivul este promovarea în Liga I din primul an, iar prima pentru promovare sunt exact acești bani cu care le diminuăm contractele. Mâine vom renegocia cu toți jucătorii, nu am stabilit un procent, depinde de valoare fiecăruia, însă după cum am spus acei bani îi vor primi înapoi ca primă de obiectiv. Mi se pare de bun simț, pentru că jucătorii nu au nicio vină. Iar când vom fi în Liga I salariile vor reveni la nivelul actual”, a explicat Cristescu.
El a vorbit și despre banii primiți de Rapid de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF): „Acei 200.000 ne-au fost acordați de LPF pentru transmiterea unor meciuri. Iar acele meciuri au fost transmise. Așadar trebuie să se scadă contravaloarea acelor partide din această sumă”.
Nicolae Cristescu a făcut referire și la declarația făcută astăzi de președintele FRF, într-o conferință de presă, ca răspuns la întrebarea dacă Rapid riscă dezafilierea în cazul în care dă în judecată forul fotbalistic în instanțele civile (n.r. – răspunsul lui Sandu a fost: „Păi nu are cum. Dar urmează aceeași cale ca și Universitatea Craiova. Ca orice membru afiliat de altfel”), precizând că aceasta e problema avocaților. „S-o iau ca pe o amenințare? Asta e problema avocaților. Astăzi am discutat opt ore cu ei, în proporție de 99 la sută mâine avocații vor alege calea pe care o vom urma. Dacă vom da federația în judecată sau nu, dar încă nu ne-am hotărât”, a afirmat Cristescu.
Acționarul FC Rapid consideră că gruparea nu va falimenta din cauza sa, ci dacă se va întâmpla acest lucru de vină vor fi salariile de Liga I. „În niciun caz Rapidul nu o să falimenteze din vina noastră, dacă este să falimenteze sunt cu toții alți vinovați. Sunt aceste salarii de Liga I, pe care noi dacă jucătorii nu vor să le diminueze și nici să rezilieze contractele vom fi obligați să le plătim. Nu știu dacă cineva își poate asuma falimentarea Rapidului. E un risc fantastic de mare să dispară o echipă ca Rapid și nu dispare din vina noastră. Cred însă că nu se va ajunge la faliment, avem un plan de redresare, pentru că noi atunci când am luat echipa ne gândeam la Liga a II-a. Dar oricum cei care au greșit trebuie să plătească”, a adăugat Cristescu.
TAS a anunțat, vineri, că a obligat Federația Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanța de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna și SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, luni, de Comitetul de Urgență al FRF.
Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF și LPF. Șeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licențelor, în timp ce președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susținut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.
Decizia finală a aparținut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât, la propunerea lui Dumitru Costin, reprezentantul AFAN, disputarea unui meci de baraj pentru menținerea în primul eșalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licențiere, și Concordia Chiajna, formația retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent).
Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleștene de a juca în primul eșalon, în condițiile în care nu are licență.
Ilfovenii au jucat, totuși, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.