Cristian Pustai a semnat contractul cu FC Rapid. Ce obiectiv are fostul antrenor de la ASA Tg. Mureș

Publicat: 08 01. 2015, 16:34

„Domnul Cristian Pustai este oficial noul antrenor principal al echipei Rapid București”, este mesajul care însoțește fotografia publicată pe pagina amintită.

Contractul dintre Rapid și Pustai a fost semnat la baza de pregătire de la Pro Rapid.

Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că a ajuns la un acord din toate punctele de vedere cu antrenorul Cristian Pustai, care va fi angajatul grupării giuleștene, începând de luni.

Conform unor surse din cadrul grupării giuleștene, Pustai a semnat un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire în cazul în care va realiza obiectivul de salvare de la retrogradare. Pustai se află de luni la București și întocmește cu președintele Dinu Gheorghe lista cu jucătorii pe care gruparea giuleșteană urmează să îi transfere până la începerea returului.

Conducerea FC Rapid a reziliat contractele majorității fotbaliștilor din lot, dorind să facă schimbări majore după ce echipa a încheiat turul Ligii I pe ultimul loc al clasamentului. În prezent, sub contract cu Rapid mai sunt doar nouă fotbaliști: Bornescu, Drăghia, Al. Coman, N. Vasile, Martin, Pancu, Al. Dan, Kikas și Rui Miguel.

Reunirea echipei pentru începerea pregătirilor este programată luni, la baza sportivă Pro Rapid.