Cristiano Ronaldo va rămâne la Manchester United crede antrenorul lui Sporting Lisabona, Ruben Amorim. Declarația vine după ce s-a speculat că CR7 ar urma să se întoarcă la echipa care l-a lansat în fotbalul profesionist. El a debutat la Sporting în sezonul 2002-2003, când echipa era antrenată de românul Ladislau Boloni.
„Cristiano Ronaldo este un jucător al lui Manchester United şi cred că va continua să fie”, a spus Ruben Amorim după meciul pe care Sporting l-a pierdut pe teren propriu, 0-2, în campionat, cu Chaves.
Presa internaţională a arătat că portughezul Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Manchester United.
Englezii s-au clasat pe locul șase în ediția trecută a Premier League și vor evolua în Europa League.
Starul de 37 de ani este cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, cu 140 de goluri, şi obiectivul său e de a juca la o echipă care să evolueze în acest sezon de Champions League.
Mai sunt doar câteva zile până se încheie perioada de mercato de vară, condiții în care anunțul oficial despre echipa lui CR7 se va da curând.
Pentru portughez ar exista mai multe oferte din campionate de top din Europa. Inclusiv varianta Napoli, dar se discuta despre un schimb: Cristiano Ronaldo cu Victor Osimhen. Totuși cel din urmă nu vrea să joace la United. „Nu există negocieri în acest moment, nu se face niciun schimb, Victor Osimhen este fotbalistul lui Napoli și vrea să joace în Champions League, după ce a câștigat acest drept împreună cu antrenorul și colegii săi”, a declarat Calenda, impresarul lui Osimhen.