Prima pagină » Sport » Cristina Neagu: Cred că nu am ce să demonstrez nimănui

Cristina Neagu: Cred că nu am ce să demonstrez nimănui

Cristina Neagu: Cred că nu am ce să demonstrez nimănui
Cristina Neagu a dezvăluit, sâmbătă, într-un interviu acordat Federației Române de Handbal, că echipa națională este foarte motivată după victoria obținută împotriva Ungariei. Neagu nu consideră că mai are ceva demonstrat, luând parte la Campionatul Mondial din dorința de a fi alături de națională.

„Suntem foarte motivate după victoria de aseară și, chiar dacă eu am înscris ultimul gol, cred că echipa a fost fantastică și a crezut până în ultima secundă. Nu am dezamăgit, nu ne-am făcut de râs. Suntem în primele 12 echipe la acest turneu și avem șansa să fim pe un loc mai bun. Înseamnă foarte mult pentru noi toate mesajele, să vedem că oamenii sunt alături de noi și le mulțumim din suflet celor care sunt alături de noi.Când câștigi, primești mesaje de la toată lumea, dar când pierzi, în general, primești la familie”, a declarat Cristina Neagu.

„Victoria cu Ungaria înseamnă că suntem în primele 12, nu e puțin lucru, dacă ne uităm că Franța sau Brazilia nu sunt acolo. În afară de meciul cu Spania, care a fost dezastruos, echipa a crescut de la meci la meci. Suntem pozitive, încrezătoare, avem toate motivele să fim. Cred că nu am ce să demonstrez nimănui. Am făcut tot ce am făcut pentru mine și pentru echipă. Mă bucur că am putut să mă întorc atât de repede la cel mai înalt nivel. Cred că trebuie să fim mai relaxate și să dăm tot ce avem mai bun”, mai spus handbalista.

Partida dintre România și Rusia, de la Campionatul Mondial de handbal, va avea loc duminică, începând cu ora 08:00.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii