Valencia Basket este câștigătoarea Eurocup în 2014, victoria formației prahovene fiind astfel cea mai importantă din istoria participărilor sale în competițiile continentale.
Marcatori: Valencia – Loncar 19 puncte, Dubljevici 17, Lucici 15, Harangody 10, Vives 9, Sato 6, Ribas 4, Martinez 4, Nedovici 3; CSU – Runkauskas 22 puncte, Mohammed 20, Hayes 19, Lee 12, Pelekanos 7, Flowers 7, Cooper 5.
În primul meci din grupa N, prahovenii au cedat, pe teren propriu, cu formația rusă Lokomotiv Kuban Krasnodar, cu scorul de 59-85 (32-42), iar în al doilea au pierdut, în deplasare, cu SLUC Nancy, cu 67-84 (32-37).
CSU Asesoft Ploiești s-a calificat în 16-imi de pe locul patru al grupei preliminare E.
Următoarele meciuri din grupa N se vor desfășura astfel: Kuban – Nancy, CSU Ploiești – Valencia (28 ianuarie), Kuban – CSU Ploiești, Nancy – Valencia (4 februarie), CSU Ploiești – Nancy, Valencia – Kuban (11 februarie).
Din faza 16-imilor, care include 32 de echipe împărțite în opt grupe, primele două clasate se vor califica în optimile de finală, care programează meciuri eliminatorii, în 3 și 11 martie, sferturile urmând a se desfășura în 17 și 25 martie, semifinalele în 31 martie și 8 aprilie, iar finala pentru trofeu în 24 și 29 aprilie.
Eurocup este a doua competiție valorică a continentului, după Euroligă.