Cu gândul la Serena. Ce spera Simona Halep ÎNAINTE să câștige turneul de la Dubai
Simona Halep era decisă înaintea turneului de la Dubai să câștige turneul și să profite de accidentarea Serenei Williams pentru a câștiga cât mai multe puncte WTA.
”Cred că toată lumea încearcă să mă învingă acum pentru că sunt în top zece. Nu s-a schimbat nimic, fac ce făceam și înainte, când eram în top 50 și am încercat să joc un tenis mai bun decât cei peste mine în clasament. Orice meci e dificil la acest nivel și toată lumea își apără șansa. Accidentarea Serenei a deschis acest turneu, acum oricine din top zece, din top 15, poate să câștige turneul. Sunt încrezătoare, pot să spun că eu cred în șansa mea, dar tot trebuie să abordez fiecare partidă în parte pentru a vedea cât de departe pot să merg. Primul tur e cel mai greu în orice turneu și trebuie să am grijă. Pot să spun că simt puțină presiune, dar nu vreau să mă gândesc la asta (…) Orice turneu e important, dar acesta este un turneu mare, un turneu cu greutate, deci dacă o să câștig o să am o mai mare încredere”, declara Simona Halep cu o zi înainte de turneu.
Simona Halep, locul 4 WTA, a câștigat sâmbătă turneul de la Dubai și a urcat o poziție în clasamentul mondial al tenisului feminin.