Prima pagină » Sport » Cum ar arăta debutul perfect pentru Constantin Gâlcă la Steaua

Cum ar arăta debutul perfect pentru Constantin Gâlcă la Steaua

Cum ar arăta debutul perfect pentru Constantin Gâlcă la Steaua
Antrenorul echipei Steaua București, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că s-ar bucura să debuteze la formația "roș-albastră" câștigând Supercupa României, meci care va avea loc pe Arena Națională, împotriva echipei Astra Giurgiu.

Antrenorul echipei Steaua București, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că s-ar bucura să debuteze la formația „roș-albastră” câștigând Supercupa României, meci care va avea loc pe Arena Națională, împotriva echipei Astra Giurgiu.

„Sper ca acest meci să aducă mulți suporteri la stadion și să avem parte de spectacol. Sper ca fotbaliștii mei să joace foarte bine și în urma acestui joc să vină și victoria. E important să începem cu bine acest sezon, deși acum pun accent mai mult pe joc. Vreau un joc bun al echipei. Jucătorii vor da totul, au acea voință de a se gândi la mai mult. În ceea ce mă privește m-aș bucura să debutez câștigând un trofeu. Dar mă interesează mai mult jocul echipei. Jucătorii sunt foarte motivați să aducă un nou trofeu pentru Steaua. Astra a demonstrat că este o echipă bună, va fi un meci greu pentru noi”, a spus Gâlcă.

Tehnicianul stelist a afirmat că în orice moment Steaua poate transfera jucători. „Deocamdată acesta este lotul, dar în orice moment poate veni un jucător la Steaua, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Despre Hamza s-a vorbit, dar din câte știu are oferte din Qatar și e greu de spus dacă poate veni”, a precizat Gâlcă.

Mijlocașul Cristian Tănase consideră că o victorie în Supercupa României poate ajuta moralul echipei: „Îmi doresc să câștigăm pentru un moral mai bun în următoarele partide. Nu ne gândim la o revanșă. Astra este o echipă bună, am simțit asta în finala Cupei României. Dacă vom câștiga e un trofeu în plus și ne vom bucura pentru el. Atmosfera în lot este bună, suntem optimiști că putem lua titlul și că putem intra în grupele Ligii Campionilor”.

Constantin Gâlcă și Cristian Tănase au declarat că vor ține cu Argentina în finala Cupei Mondiale, jucătorul precizând că favorita sa în turneul final a fost Brazilia.

Steaua București efectuează în acest moment antrenamentul oficial pe Arena Națională din Capitală.

Supercupa României-Timișoreana, dintre echipele Steaua București și Astra Giurgiu, va avea loc, vineri, de la ora 21.00, pe Arena Națională.

Citește și