Cum arată MÂINILE de aur ale unui canotor medaliat olimpic
Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea au adus prima medalie de aur pentru canotajul românesc la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce au câştigat proba de dublu vâsle masculin. Performanţa a fost obţinută prin sacrificii şi multă muncă.
„Eu cu Andrei am scris istorie. Nu am cuvinte să mă exprim. Ştiam că putem reuşi, doar că nu am vrut să mă afirm înainte. Ştiam că nu contează culoarul, v-am spus şi ieri.
Astăzi am venit la cursă cu mentalitatea că este culoarul 1 şi că este 1 august. În 4 zile este ziua mea de naştere şi este cel mai frumos cadou pe care mi-l puteam face vreodată”, a declarat Marian Enache la TVR.
Cum arată mâinile campionului olimpic Marian Enache
În timpul premierii, cei doi campioni olimpici au salutat publicul și, astfel, bătăturile din palmele lor au fost mărturia muncii depuse pentru un astfel de titlu.
„Este cea mai frumoasă medalie. Este medalia pentru care am muncit atâţia ani de zile, pentru care am trecut prin atâtea lucruri frumoase, atâtea lucruri mai puţin frumoase, din care am învăţat tot timpul câte ceva. Pentru că tot ce am apreciat la mine este că am avut capacitatea şi putearea să învăţ tot timpul din ceea ce fac. La imn am crezut că aşa ceva este ireal. Un sentiment că acesta este de nedescris. Am şi plâns un pic. Am încercat să-mi controlez emoţiile, dar nu am reuşit, pentru că nu ai cum să nu plângi atunci când munceşti pe rupte, pe brânci, cu dorinţă şi cu motivaţia şi când eşti obosit maxim şi când sunt momente când nu-ţi mai găseşti motivaţia, atunci când câştigi uiţi de toate”, a declarat Marian Enache la TVR.
„Acum nu mai există eforturi, nu mai există durere, nu mai există absolut nimic, pentru că în momentul de faţă cea mai grea durere pot să zic, e greutatea acestei medalii. Valorează enorm pentru noi”, a spus Andrei Cornea.
CITEȘTE ȘI: