Cum au ”sărbătorit” chilienii victoria în fața Spaniei, care i-a calificat în optimile CM 2014
„Un total de 527 de autobuze au fost avariate în timpul sărbătoririi la Santiago de Chile a victoriei în fața Spaniei. Unii dintre atacatori au profitat de confuzie și au agresat 41 de șoferi și au preluat controlul a șase autobuze”, a declarat Guillermo Munoz, director în cadrul transportului public chilian.
Formația Spaniei, campioana mondială en-titre și dubla deținătoare a titlului european, a fost eliminată încă din faza grupelor la Cupa Mondială din Brazilia, după a doua înfrângere consecutivă în grupa B, scor 2-0 cu echipa statului Chile, care, alături de Olanda, accede în optimile competiției.
Golurile chilienilor au fost marcate de Vargas ’20 și Aranguiz ’44.