Prima pagină » Sport » Cum crede selecționerul Albaniei că ar putea ajunge Prim Ministru

Cum crede selecționerul Albaniei că ar putea ajunge Prim Ministru

Cum crede selecționerul Albaniei că ar putea ajunge Prim Ministru
Selecționerul naționalei Albaniei, Giovanni De Biasi a spus, într-un interviu acordat publicației World Soccer, că, în cazul în care și-ar începe o carieră în politică, ar ajunge peste noapte premierul Albaniei.

„Dacă aduci o echipă ca Albania la Campionatul European, toată lumea îți dă imediat atenție, este ca un fenomen. Este un moment istoric pentru fotbalul de aici, pentru albanezi și pentru lumea politică de aici. Dacă aș candida pentru funcția de Prim Ministru mâine, aș câștiga fără să am o campanie electorală.” a spus De Biasi.

Giovanni De Biasi spune că cea mai mare problemă cu care s-a confruntat de la venirea la Tirana a fost legată de cerințele mari pe care le au fanii, în contrast cu posibilitățile fotbaliștilor din națională

„Este foarte important să schimb mentalitatea oamenilor, a jurnaliștilor sau a fotbaliștilor. Ei vor să ajungă pe lună cu bicicleta. Asta e o problemă, dar asta este mentalitatea fotbalistică de aici. Când esti la masă, cu cât mănânci mai mult, cu atât îți dorești ceva mai bun. Astăzi, albanezii își doresc să iasă din grupe, de ce nu să ajungă în finală, asta în ciuda faptului că nivelul campionatului este unul foarte slab.” a mai spus Giani De Biasi.

Antrenorul italian a preluat selecționata Albaniei în decembrie 2011 și a câștigat 38 din cele 106 meciuri disputate. De Biasi a calificat în premieră Albania la un turneu final și va debuta la Euro pe 11 iunie, de la ora 16.00, într-un meci cu Elveția.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja