Cum îi răspunde Mutu lui Pițurcă, după ce selecționerul nu l-a convocat
Atacantul echipei Ajaccio Adrian Mutu a comentat pe Twitter decizia și explicațiile selecționerului Victor Pițurcă cu privire la neconvocarea sa pentru meciurile cu Ungaria și Turcia din preliminariile Cupei Mondiale, precizând că nu îi place situația în care se află, dar nu are ce să facă.
„Mda! Am auzit ce a spus Pițurcă! Nu-mi place dar nu am ce face !!!! Baftă Romania!!”, a postat Mutu.
Selecționerul Victor Pițurcă a explicat, joi, neconvocarea lui Adrian Mutu pentru partidele echipei naționale cu Turcia și Ungaria prin faptul că în momentul de față nu are încredere în acesta ca jucător, dar a precizat că au contat și declarațiile atacantului făcute în presă la adresa sa.
„M-au influențat în primul rând meciurile, dar și tot ceea ce s-a întâmplat atunci când a vrut să își facă dreptate prin presă, a început să vorbească lucruri despre care nu avea voie să vorbească. Dacă avea ceva de comentat trebuia să discute cu mine. Problema e că eu am considerat că în momentul ăsta nu am încredere în Mutu ca jucător, ca forță de joc. Deci contez pe alți jucători la aceste două meciuri”, a spus selecționerul la postul Digi Sport.
Pițurcă susține că a fost deranjat de afirmațiile făcute de Adrian Mutu după partida cu Olanda când acesta a fost rezervă. „A contat foarte mult că a vorbit în presă, pentru că eu întotdeauna i-am întins o mână de ajutor lui Mutu. L-am ajutat în momente extrem de grele și, vezi-Doamne, el a fost deranjat că a fost rezervă la meciul cu Olanda. Și chiar a anunțat că nu va mai veni ca rezervă la națională. Sigur că m-au deranjat aceste lucruri. Fiind și căpitan de echipă el nu are voie să dea aceste declarații în presă, mai ales la adresa antrenorului. Atunci e normal să mă deranjeze. Am trecut eu peste acte de indisciplină mult mai grave, dar e vorba despre eficiența lui în joc, efectiv. Iar eu am fost dezamăgit de prestația lui (n.r. – la echipa de club). Iar eu știam că se va întâmpla așa, pentru că Mutu când se întoarce din vacanță îi trebuie 3-4 luni să revină la o formă optimă. Așa s-a întâmplat tot timpul, am mai avut experiența asta”, a adăugat Victor Pițurcă.
România va întâlni Ungaria, la 6 septembrie, și Turcia, la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Națională, de la ora 21.00, în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.