Cum interpretează prof. dr. Alexandru-Vlad Ciurea primele „semne de trezire” date de Michael Schumacher. „SIGUR se vor îmbunătăți de la o zi la alta”
Vestea că Michael Schumacher dă primele semne de trezire a făcut rapid înconjurul lumii. Anunțul făcut de Sabine Kehm, purtătorul de cuvânt al fostului campion de Formula 1, este privit cu optimism nu doar de fanii sportivului, ci și de medici.
Contactat de gândul, prof. dr. Alexandru-Vlad Ciurea, medic primar neurochirug, șef de secție și șeful departamentului de chirurgie la Spitalul Sanador București, a explicat ce înseamnă această posibilă „revenire” a lui Schumacher.
„Este exact cum m-am mai gândit și altădată, ca atunci când dai cu un calculator de pământ și se resetază. Așa și el s-a „resetat”, și-a refăcut legăturile neuronale în trunchiul vieții – se numește trunchiul cerebral – și această refacere reușește în momentul de față să transmită informațiile de la creier spre organe și invers, de la organe spre creier. Asta explică aceste semne de trezire, de revenire a stării de conștiență”, a precizat prof. dr. Ciurea.
„Semnele sunt foarte bune, sigur se vor îmbunătăți de la o zi la alta. Pentru asta îl ajută și starea de sănătate și faptul că a fost un sportiv de performanță, că a avut activitate sportivă, dar și vârsta pe care o are. Toate concură spre o ameliorare evidentă”, a adăugat medicul.
În ceea ce privește șansele de recuperare completă a lui Michael Schumacher, prof. dr. Ciurea s-a arătat sceptic însă, precizând că șansele ca germanul să revină în lumea sportului sunt extrem de mici: „Mulți se întreabă dacă va mai fi același om… Eu nu cred. După trei luni de stat în comă, nu cred că va fi același. Dar lumea îl vrea pe picioare, îl vrea real, îl vrea palpabil, îl vrea în familie. Oamenii vor să-l vadă, să-l mângâie… Revenirea la viața reală este posibilă, dar revenirea la performanța anterioară nu cred că va fi posibilă”, a explicat medicul. „Controlul asupra întregii sale activități – motricitate, auz, văz, toate extrem de bine dezvoltate pentru un pilot de Formula 1 sunt foarte greu de atins pentru o persoană normală, darămite pentru o persoană care a stat trei luni în stare de comă”, a adăugat el.
Totul depinde de evoluția procesului de „trezire” în următoarele săptămâni, crede prof. dr. Ciurea, care a precizat că, în cazul leziunilor cerebrale nu poate fi vorba despre refacerea celulelor nervoase.
„Depinde foarte mult de cum va decurge acestă trezire în următoarele săptămâni și cât va reuși el să recupereze din starea anterioară. Oricum, am înțeles că sunt anumite leziuni cerebrale, iar aici trebuie precizat că celulele nervoase nu se refac – ce s-a pierdut, rămâne pierdut. Ce se reface sunt legăturile din jurul celulelor, adică rețeaua de network”, a explicat neurochirugul.
Cu toate acestea, specialistul spune că este puțin probabil ca Schumacher să rămână dependent de aparatele medicale: „Dacă deja a început procesul de trezire, vârsta și starea fizică îl vor ajuta să își revină. Sunt convins de asta! El are un organism superantrenat să reziste la stres, la eforturi, la suprasolicitare psihică și fizică, și garantez că nu are niciun fel de boală asociată care să-l tragă în jos”.
Rememorând un cazurile întâlnite de-a lungul experienței sale, prof. dr. Ciurea a arătat că „organismul uman este imprevizibil”: „De aceea noi, ca doctori, nu trebuie să abandonăm niciodată. Am văzut astfel de situații. Niciodată nu poți să închizi ușa și să spui gata, am plecat, n-are nicio șansă„, a spus acesta. „M-am întâlnit cu cazuri similare, dar nu am avut niciun pacient care să fi stat în stare de comă o perioadă atât de lungă de timp. Totuși, am avut un pacient care, în urma unui accident vascular cerebral, a stat în stare de comă trei săptămâni. Dar apoi, în trei luni, și-a revenit în starea activă umană, iar la un an de la accidentul vascular s-a integrat în familie și în societate. A fost un caz pe care toată lumea în jur l-a abandonat, toate spitalele din jur l-au trimis acasă, au spus că nu mai are niciun rost. Iar acest om a trăit! Deci nu trebuie abandonată lupta!”, a adăugat prof. dr. Alexandru-Vlad Ciurea în cele din urmă.
Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, pe 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.